Sacrificiile repetate ale Legii sunt insuficiente
Capitolul 10
4 Pentru că sângele taurilor şi al ţapilor nu poate să înlăture păcatele.
Sacrificiul unic al lui Cristos
înlocuieşte sacrificiile vechi
5 Pentru aceasta, intrând în lume, el spune:
Tu n-ai voit nici jertfă, nici ofrandă,
ci mi-ai alcătuit un trup. 6 Nu ţi-au plăcut
nici arderile de tot, nici jertfele pentru păcat. 7 Atunci am zis:
Iată, vin
- în sulul cărţii este scris despre mine -
ca să fac voinţa ta, Dumnezeule!
8 După ce a spus mai întâi:
Tu n-ai voit şi nici nu ţi-au plăcut jertfele şi ofrandele, arderile de tot şi jertfele pentru păcat - acestea sunt totuşi oferite conform Legii;
9 acum, zice,
iată, vin ca să fac voinţa ta. Astfel, desfiinţează jertfa dintâi ca s-o întemeieze pe a doua.
10 Datorită acestei voinţe, suntem sfinţiţi prin jertfa trupului lui Isus Cristos, o dată pentru totdeauna.