Evanghelia după Sfântul Ioan

Învierea lui Lazăr

Capitolul 11

¹ Era bolnav un oarecare Lazăr ^a din Betania, din satul Mariei și al Martei ^b, sora ei. ² Maria era aceea care îl unsese pe Domnul cu mireasmă și îi uscase picioarele cu părul ei. Fratele ei, Lazăr, era bolnav. ³ Așadar, surorile au trimis să i se spună: "Doamne, iată, cel pe care-l iubești este bolnav!" ⁴ Când a auzit Isus, a zis: "Această boală nu este spre moarte, ci spre gloria lui Dumnezeu pentru ca Fiul lui Dumnezeu să fie glorificat prin ea".
     ⁵ Deși Isus îi îndrăgea pe Marta, pe sora ei și pe Lazăr, ⁶ când a auzit că este bolnav, a mai rămas două zile în locul în care se afla. ⁷ Abia după aceea, le-a spus discipolilor: "Să mergem din nou în Iudeea!" ⁸ Discipolii i-au spus: "Rabbi, acum căutau iudeii să te ucidă cu pietre și tu mergi iarăși acolo?" ⁹ Isus a răspuns: "Oare nu sunt douăsprezece ore într-o zi? Dacă cineva umblă în timpul zilei, nu se împiedică pentru că vede lumina acestei lumi. ¹⁰ Însă, dacă cineva umblă în timpul nopții, se împiedică pentru că lumina nu este în el".
     ¹¹ După ce a spus acestea, a adăugat: "Lazăr, prietenul nostru a adormit, dar mă duc să-l trezesc". ¹² Atunci discipolii i-au zis: "Doamne, dacă doarme, va fi salvat!" ¹³ De fapt, Isus vorbise despre moartea lui, dar ei credeau că vorbește despre somnul obișnuit. ¹⁴ Așadar, Isus le-a spus deschis: "Lazăr a murit ¹⁵ și mă bucur pentru voi că nu eram acolo, pentru ca voi să credeți. Dar să mergem la el!" ¹⁶ Atunci Toma, cel numit Geamănul, a spus celorlalți discipoli: "Să mergem și noi ca să murim cu el!"
     ¹⁷ Când a ajuns Isus, a aflat că era deja de patru zile în mormânt. ¹⁸ Betania era aproape de Ierusalim, cam la cincisprezece stadii ^c. ¹⁹ Și mulți iudei veniseră la Marta și Maria să le consoleze ^d pentru fratele lor. ²⁰ Când a auzit că a venit Isus, Marta, i-a ieșit în întâmpinare. Maria însă stătea în casă. ²¹ Așadar, Marta i-a spus lui Isus: "Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu nu ar fi murit! ²² Însă și acum știu că tot ce vei cere de la Dumnezeu, Dumnezeu îți va da". ²³ Isus i-a spus: "Fratele tău va învia". ²⁴ Marta i-a zis: "Știu că va învia, la înviere, în ziua de pe urmă" ^e. ²⁵ Isus i-a spus: "Eu sunt învierea și viața. Cel care crede în mine, chiar dacă moare, va trăi; ²⁶ și oricine trăiește și crede în mine nu va muri în veci. Crezi tu aceasta?" ²⁷ Ea a răspuns: "Da, Doamne; eu am crezut că tu ești Cristos, Fiul lui Dumnezeu, cel care vine în lume".
     ²⁸ După ce a spus ea aceasta, s-a dus și a chemat-o pe sora ei, Maria, șoptindu-i: "Învățătorul este aici și te cheamă". ²⁹ Când a auzit, ea s-a ridicat repede și a venit la el. ³⁰ Încă nu ajunsese Isus în sat, ci se afla tot în locul unde îl întâmpinase Marta. ³¹ Atunci iudeii, care erau cu ea în casă și o consolau, văzând-o pe Maria că s-a ridicat în grabă și a ieșit, au venit după ea, crezând că merge la mormânt ca să plângă acolo. ³² Când a ajuns Maria unde era Isus, văzându-l, a căzut la picioarele lui și a spus: "Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu nu ar fi murit". ³³ Iar Isus, când a văzut-o că plânge și că plâng și iudeii care au venit cu ea, s-a înfiorat în spirit și s-a tulburat. ³⁴ Și a zis: "Unde l-ați pus?" I-au răspuns: "Doamne, vino și vezi!" ³⁵ Isus a lăcrimat ^f. ³⁶ Atunci iudeii au început să spună: "Iată cât de mult îl iubea!" ³⁷ Dar unii dintre ei au zis: "Nu a putut el, care a deschis ochii orbului, să facă în așa fel ca acesta să nu moară?"
     ³⁸ Isus s-a înfiorat din nou și a mers la mormânt. Era o grotă, iar la intrare era pusă o piatră. ³⁹ Isus a zis: "Ridicați piatra!" Marta, sora celui mort, i-a zis: "Doamne, miroase de acum, căci e de patru zile". ⁴⁰ Isus i-a spus: "Nu ți-am zis că, dacă vei crede, vei vedea gloria lui Dumnezeu?" ⁴¹ Au ridicat, deci, piatra. Atunci și-a ridicat ochii și a spus: "Tată, îți mulțumesc că m-ai ascultat. ⁴² Eu știam că mă asculți întotdeauna. Însă am spus-o pentru mulțimea ce mă înconjoară ca să creadă că tu m-ai trimis". ⁴³ Spunând acestea, a strigat cu glas puternic: "Lazăr, vino afară!" ⁴⁴ A ieșit mortul, legat la picioare și la mâini cu fâșii de pânză, iar fața lui era acoperită cu un ștergar. Isus le-a zis: "Dezlegați-l și lăsați-l să meargă!"

Sinedriul îl condamnă pe Isus la moarte
(Mt 26,1-5; Mc 14,1-2; Lc 22,1-2)
    ⁴⁵ Mulți dintre iudeii care veniseră la Maria și văzuseră ceea ce făcuse el, au crezut în el. ⁴⁶ Dar unii dintre ei au mers la farisei și le-au spus ce făcuse Isus. ⁴⁷ Așadar, arhiereii și fariseii au convocat Sinedriul și au spus: "Ce să facem, pentru că acest om face multe semne? ⁴⁸ Dacă-l lăsăm așa, toți vor crede în el; vor veni romanii și vor distruge și sanctuarul ^g nostru și națiunea".
     ⁴⁹ Unul dintre ei, Caiafa ^h, care era marele preot în anul acela, le-a zis: "Voi nu știți nimic, ⁵⁰ nici nu înțelegeți că este mai bine pentru voi ⁱ ca să moară un singur om pentru popor și să nu piară întreaga națiune". ⁵¹ Însă nu a spus aceasta de la sine, ci, fiind mare preot în anul acela, a profetizat ^j că Isus trebuia să moară pentru popor. ⁵² Și nu numai pentru popor, ci și pentru a-i aduna laolaltă pe fiii risipiți ai lui Dumnezeu. ⁵³ Din ziua aceea, au hotărât să-l ucidă.
     ⁵⁴ De aceea, Isus nu mai umbla în public printre iudei, ci a plecat de acolo într-un ținut aproape de pustiu, într-o cetate numită Efraim ^k și a rămas acolo împreună cu discipolii.
     ⁵⁵ Era aproape Paștele iudeilor și mulți ^l din provincie au urcat la Ierusalim, înainte de Paști, ca să se purifice ^m. ⁵⁶ Îl căutau pe Isus și spuneau unii către alții, în timp ce stăteau în templu: "Ce credeți, oare să nu vină la sărbătoare?" ⁵⁷ De fapt, arhiereii și fariseii dăduseră ordin ca, dacă știe cineva unde este, să-l denunțe, ca să-l aresteze.

 

Note de subsol

---

^a În ebraică, Lazar înseamnă "Dumnezeu ajută", fiind forma prescurtată de la Eleazar.
^b În aramaică, Marta înseamnă "stăpână".
^c Aproximativ 3 km.
^d În Palestina, înmormântarea avea loc chiar în ziua morţii. După înmormântare, mulţi rămâneau pentru a prezenta condoleanţe membrilor familiei şi a împărtăşi durerea lor.
^e Speranţa Martei în învierea fratelui său în ziua de pe urmă se bazează pe tradiţia biblică postexilică (Dan 12,2; 2Mac 7,9.21; 12,43-44). Evreii din timpul lui Isus credeau în învierea morţilor şi se rugau în a doua dintre cele 18 binecuvântări pe care le spuneau în fiecare zi: "Atotputernic eşti tu, Doamne, care învii morţii. Binecuvântat eşti tu, Doamne, care învii morţii" (Mishna, Berakot 2).
^f Termenul grec dakryo vine de la substantivul "lacrimă" şi înseamnă "a lăcrima, a plânge cu lacrimi". Acest termen se află numai aici în NT. Spre deosebire de Maria şi de iudei care plâng zgomotos (klaio), plânsul lui Isus este liniştit. Întreaga tradiţie creştină a văzut în tulburarea şi plânsul lui Isus o dovadă a naturii sale umane.
^g Termenul grec topos este referit la ebraicul makom şi reprezintă sanctuarul (Ex 15,17; 1Rg 1,18), iar prin extensiune, templul.
^h După Iosif Flaviu, Caiafa este marele preot care îi urmează lui Simeon în anul 18 d.C. şi este înlocuit de Ionatan în anul 36 d.C., sub presiunea legatului roman al Siriei, Vitellius. Specificarea lui Ioan că era mare preot "în anul acela" nu înseamnă că marele preot se alegea anual.
ⁱ Unele manuscrise au: pentru noi, iar altele omit ambele variante.
^j Nu este atestată, în tradiţia biblică şi în ambientul iudaic, o funcţie profetică pentru marele preot. Faptul că marele preot poartă la el urim şi tumim (Ex 20,30; Lev 18,18 etc.), pentru a-l consulta pe Dumnezeu, nu echivalează propriu-zis cu profeţia. Carisma profetică îi este atribuită lui Caiafa doar pentru coincidenţa că este în funcţia de mare preot în anul acela special al morţii lui Cristos.
^k Localitate greu de identificat. Cel mai probabil este actualul sat Et-Taiybeh, la 20 km nord-est de Ierusalim, lângă pustiul Iudeii. Această localitate mai este menţionată în VT (Ios 18,23; 2Sam 13,23; 1Mac 11,34).
^l Numărul pelerinilor cu ocazia Paştelui varia între 85.000-125.000. Iosif Flaviu, după un calcul al lui Cestius în anul 60 d.C., vorbeşte de 2.500.000 de participanţi.
^m Pentru a putea participa la sărbătoarea Paştelui şi a putea intra în incinta sfântă a templului, iudeii trebuiau să fie puri din punct de vedere ritual (Num 9,6-13). Cu o săptămână înainte de sărbătoare, evreii care doreau să se purifice se prezentau la Ierusalim, evitând astfel contaminările şi contactul cu păgânii. De fapt, mulţi evrei cădeau în impuritatea rituală pentru că locuiau în ţinuturile păgânilor (neevreilor), ori aveau legături comerciale cu cei de altă naţiune.