IV. EPILOG
Isus apare discipolilor
lângă Marea Tiberiadei
Capitolul 21
Misiunea pastorală a lui Petru 15 După ce au stat la masă, Isus i-a spus lui Simon Petru: "Simon, fiul lui Ioan, mă iubești mai mult decât aceștia?" El i-a zis: "Da, Doamne, tu știi că te iubesc". El i-a spus: "Paște mielușeii mei!"
16 El i-a zis iarăși, a doua oară: "Simon, fiul lui Ioan, mă iubești?" El i-a spus: "Da, Doamne, tu știi că te iubesc". I-a zis: "Paște oile mele!"
17 I-a zis a treia oară: "Simon, fiul lui Ioan, mă iubești?" Petru s-a întristat pentru că i-a zis a treia oară: "Mă iubești?" și i-a spus: "Doamne, tu știi toate, tu știi că te iubesc". Isus i-a zis: "Paște oile mele!
18 Adevăr, adevăr îți spun: când erai mai tânăr, te încingeai singur și te duceai unde voiai. Însă, când vei îmbătrâni, îți vei întinde mâinile
d și te va încinge un altul și te va duce unde nu vei voi".
19 Dar aceasta a spus-o, arătând cu ce moarte îl va preamări pe Dumnezeu. După ce a spus aceasta, i-a zis: "Urmează-mă!"
Note de subsol
d Expresia şi imaginea întinderii mâinilor, pentru scriitorii creştini din primele secole, se referă, în general, la moartea pe cruce (Petru va muri răstignit în anul 67 la Roma).