1 2 3 4 5 6 7

Cartea a treia a Macabeilor

traducerea ortodoxă
Instit. Biblic şi de Misiune

    Capitolul 5

    1. Atunci regele, chemând pe Ermon, care purta grijă de elefanţi şi umplându-se de grea iuţime şi de mânie şi neînduplecându-se în nici un chip,
    2. A poruncit ca, spre ziua cea următoare, cu tămâie de ajuns şi cu vin mult neamestecat să adape pe toţi elefanţii - care erau de toţi cinci sute - şi după ce se vor sălbătici de acea băutură multă, să-i slobozească asupra Iudeilor ca să-i omoare.
    3. Şi după ce a poruncit el acestea, s-a întors la ospăţ, adunând pe cei mai mari dintre prieteni şi din oştire, care erau cei mai înverşunaţi împotriva Iudeilor.
    4. Iar Ermon, cel mai mare peste elefanţi, a îndeplinit după cuviinţă cele ce i s-au poruncit.
    5. Şi slujitorii cei rânduiţi la aceasta, decuseară ieşind, au legat mâinile nenorociţilor Iudei şi alte meşteşuguri au făcut toată noaptea împrejurul lor, socotind că va pieri deodată cu totul neamul acela.
    6. Iar Iudeii, care se vedeau lipsiţi de tot acoperământul între păgâni din cauza greutăţii legăturilor, care de toate părţile îi cuprinsese,
    7. Către Domnul cel Atotţiitor, Cel Care stăpâneşte toată puterea, către Dumnezeu şi Părintele cel milostiv al lor, toţi cu lacrimi neîncetate au strigat, rugându-se,
    8. Ca să zădărnicească planul cel nelegiuit şi cu mărire arătată să-i izbăvească de moartea care era gata la picioarele lor.
    9. Şi rugăciunea acestora neîncetat se suia la cer.
    10. Iar Ermon, după ce pe cumpliţii elefanţi, adăpându-i, i-a umplut de vin mult şi i-a săturat de tămâie, a venit de dimineaţă a doua zi la curte, ca să spună regelui acestea.
    11. Însă Cel care dăruieşte tuturor cărora voieşte acest lucru bun, făcut de la început şi pentru noapte şi pentru zi, adică somnul, a trimis regelui un somn prelungit,
    12. Încât prin purtarea de grijă a Domnului, fiind cuprins cu prea dulce şi adânc somn, tot planul lui cel nelegiuit a fost răsturnat în întregime şi pentru hotărârea lui cea neschimbată a fost groaznic înşelat.
    13. Iar Iudeii scăpând de ceasul care mai înainte era însemnat, pe Dumnezeu cel Sfânt al lor L-au lăudat şi iarăşi s-au rugat Celui care S-a împăcat cu ei, ca să arate tăria mâinii Sale celei puternice asupra neamurilor trufaşe.
    14. Şi fiind ceasul aproape zece şi jumătate, crainicul regesc, văzând că cei chemaţi la masă s-au strâns, s-a dus la rege ca să-l trezească.
    15. Şi abia deşteptându-l, i-a spus că vremea ospăţului aproape a trecut şi i-a mai dat de ştire şi despre ceea ce se făcuse.
    16. Şi acestea ascultându-le regele, s-a întors la ospăţ şi a poruncit celor ce veniseră la ospăţ să şadă în preajma lui.
    17. Şi după ce s-a făcut aceasta, i-a îndemnat să fie voioşi şi să se desfăteze, că aceasta este partea cea mai de cinste a ospăţului.
    18. Iar înmulţind vorba, regele a chemat pe Ermon şi cu amară înfricoşare l-a întrebat pentru ce pricină au fost lăsaţi Iudeii să fie vii astăzi?
    19. Iar el a spus că în noaptea trecută a împlinit ce i s-a poruncit. Şi au mărturisit şi prietenii lui.
    20. Iar regele, având cruzime mai grea decât Falaris, a zis: Pentru somnul de astăzi, să-i lăsăm; iar tu, fără întârziere, pe mâine să pregăteşti la fel elefanţii spre pieirea necuvioşilor Iudei.
    21. Acestea zicând regele, toţi cei ce erau aici au încuviinţat cu linguşire şi veseli s-au dus fiecare în casa sa,
    22. Unde în acea noapte nu atâta au dormit, cât s-au chibzuit să facă tot felul de batjocură împotriva celor care păreau uitaţi de Dumnezeu.
    23. Şi când cânta cocoşul de dimineaţă, Ermon, înarmând elefanţii, i-a adus la curtea cea mare unde se făceau jertfe;
    24. Mulţimea din cetate s-a adunat să vadă acea privelişte ticăloasă, aşteptând cu nerăbdare dimineaţa,
    25. Iar Iudeii, neîncetat trăgându-şi sufletul, cu rugăciune, cu multe lacrimi şi cu cântări jalnice, cu mâinile întinse la cer, se rugau prea marelui Dumnezeu, ca iarăşi degrabă să le ajute.
    26. Şi când încă razele soarelui nu se revărsaseră - regele primind prietenia venit Ermon şi l-a chemat să iasă, spunându-i că ceea ce a poftit este gata.
    27. Iar el auzind şi îngrozindu-se de acea neobişnuită îmbulzeală de popor, fiind cuprins de o desăvârşită uitare, a întrebat pentru ce a făcut el aceasta cu atâta sârguinţă.
    28. Iar aceasta era lucrarea lui Dumnezeu atotstăpânitorul, care a făcut ca mintea lui să-şi uite de cele ce mai înainte a gândit să facă.
    29. Ermon şi prietenii toţi i-au spus: elefanţii şi oastea, o, rege, sunt gata din porunca ta.
    30. Iar el umplându-se de grea mânie pentru aceste cuvinte - pentru că cu purtarea de grijă a lui Dumnezeu i se risipise tot gândul cel despre acestea - şi căutând groaznic către eu, a zis:
    31. "De ar fi părinţii tăi aici sau fii fiilor, aceştia ar fi gata de mâncare fiarelor sălbatice, încât s-ar sătura din trupurile lor în locul nevinovaţilor Iudei, care, mie şi părinţilor mei, întreagă şi nemutată credinţă au arătat.
    32. Şi de ce nu m-aş gândi la dragostea de a fi crescut împreună şi la slujba ta, îţi ridicam viaţa pentru acestea".
    33. Atunci Ermon de năpraznă s-a umplut de covârşitoare frică, şi cu vederea şi cu faţa s-a speriat.
    34. Iar prietenii s-au furişat trist unul câte unul şi pe cei adunaţi i-a slobozit pe fiecare la lucrul său.
    35. Iar Iudeii, auzind de purtarea regelui, au lăudat pe luminatul Dumnezeu, Domnul şi împăratul împăraţilor, ca unii care au dobândit de la el acest ajutor.
    36. După aceea, iarăşi făcând regele ospăţ şi îndemnând pe oaspeţi să fie cu voie bună,
    37. A chemat pe Ermon şi cu înfricoşare i-a zis: "De câte ori trebuie să-ţi poruncesc un lucru, netrebnicule?
    38. Şi acum înarmează elefanţii pe mâine să piardă pe iudei".
    39. Iar rudeniile care şedeau împreună cu el, mirându-se de acest nestătător gând, au zis acestea:
    40. "Doamne! Până când ca pe nişte dobitoace necuvântătoare ne vei ispiti, acum a treia oară poruncind să-i piardă şi apoi când va să facă, schimbându-ţi gândul, iarăşi strici cele ce ai poruncit?
    41. De aceea cetatea aceasta se tulbură aşteptând, că de multe ori s-au adunat şi acum este primejdie să nu se lase târâtă spre tulburări".
    42. Pentru aceea, regele, tocmai ca Falaris, s-a umplut de nesocotinţă şi de schimbările sufletului, care s-au făcut în el din pricina Iudeilor, nebăgând nici o seamă, cu jurământ spurcat s-a jurat cum că el, fără de nici o zăbavă, îi va trimite la iad pe aceştia, aruncându-i la genunchii şi la picioarele fiarelor.
    43. După aceea porni-va război împotriva Iudeii, ca să o facă tot una cu pământul, cu foc şi cu sabie degrab să o bată şi templul lor cel necălcat de el, cu foc să-l ardă curând, şi pentru cei ce aduc acolo jertfe, pustietate să devină pentru toată vremea.
    44. Atunci, bucuroşi ducându-se prietenii şi rudeniile, cu credinţă rânduiau oştirile gata de pază în locurile cele mai potrivite ale cetăţii.
    45. Iar cel mai mare peste elefanţi a adus fiarele la patimă nebună - ca să zicem aşa - cu băuturi foarte mirositoare şi cu vin netămâiat, groaznic pregătindu-le.
    46. Drept aceea, către luminarea de ziuă, când era cetatea plină de nenumărată mulţime care se îndrepta spre locul de alergare al cailor, el a intrat în palat ca să poftească pe rege la priveliştea care fusese pregătită.
    47. Şi el umplându-şi mintea sa cea păgână de mânie grea, cu toată greutatea împreună cu fiarele s-a pornit, dorind să vadă cu inimă tare şi cu ochii săi jalnica şi ticăloasa pieire a celor mai înainte însemnaţi.
    48. Iar când au văzut Iudeii pe la poartă praful elefanţilor care ieşeau şi al oştirii celei înarmate, care venea pe urmă, şi al picioarelor mulţimii şi au auzit larma cea cu groaznic sunet,
    49. Socotind că aceea este clipa cea mai de pe urmă a vieţii şi sfârşitul chinuitei aşteptări, spre jale şi plângere întorcându-se, se sărutau unul pe altul şi, îmbrăţişându-se, cădeau pe grumajii rudelor, părinţii peste fii şi maicile peste fiice, şi unele având la sâni pruncii de curând născuţi, îi aplecau să sugă laptele cel de pe urmă.
    50. Şi aducându-şi aminte şi de ajutorinţele cele de mai înainte, care li s-au făcut din cer, toţi odată căzând cu faţa la pământ şi pe prunci luându-i de la sâni,
    51. Au strigat cu glas foarte mare, rugându-se Celui Atotputernic, ca, cu arătarea să se milostivească spre ei, cei ce sunt acum la porţile pieirii.
    copiere simplă
    copiere cu trimitere
    copiere cu formatare

    1 2 3 4 5 6 7


     
    © 2013 DeiVerbum.ro - un proiect dezvoltat de Catholica.ro în colaborare cu Ercis.ro şi EdituraSapientia.ro