1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28

Sfânta Evanghelie după Matei

traducerea ortodoxă
Instit. Biblic şi de Misiune

Capitolul 24

    1. Privegheaţi deci, că nu ştiţi în care zi vine Domnul vostru.
    1. Aceea cunoaşteţi, că de-ar şti stăpânul casei la ce strajă din noapte vine furul, ar priveghea şi n-ar lăsa să i se spargă casa.
    1. De aceea şi voi fiţi gata, că în ceasul în care nu gândiţi Fiul Omului va veni.
    1. Cine, oare, este sluga credincioasă şi înţeleaptă pe care a pus-o stăpânul peste slugile sale, ca să le dea hrană la timp?
    1. Fericită este sluga aceea, pe care venind stăpânul său, o va afla făcând aşa.
    1. Adevărat zic vouă că peste toate avuţiile sale o va pune.
    1. Iar dacă acea slugă, rea fiind, va zice în inima sa: Stăpânul meu întârzie,
    1. Şi va începe să bată pe cei ce slujesc împreună cu el, să mănânce şi să bea cu beţivii,
    1. Veni-va stăpânul slugii aceleia în ziua când nu se aşteaptă şi în ceasul pe care nu-l cunoaşte,
    1. Şi o va tăia din dregătorie şi partea ei o va pune cu făţarnicii. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor.
copiere simplă
copiere cu trimitere
copiere cu formatare

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28


 
© 2013 DeiVerbum.ro - un proiect dezvoltat de Catholica.ro în colaborare cu Ercis.ro şi EdituraSapientia.ro