SCRISOAREA SFÂNTULUI APOSTOL PAUL CĂTRE GALATENI

Citeşte cartea »

Autorul. Indicaţia din Gal 1,1 că autorul scrisorii este sfântul Paul, stilul şi limbajul, temele teologice tipic pauline atât în metodă, cât şi în conţinut, ca şi mărturia unanimă a tradiţiei, ne oferă certitudinea că această scrisoare aparţine sfântului Paul.

Forma literară. Scrisoarea către Galateni este o apologie retorică în care autorul foloseşte acuza, dojana, îndemnul, avertismentul, elogiul şi demonstraţia într-un ritm vioi. Uneori expresiile sunt atât de dure încât par un exces, dar acesta este modul în care Apostolul îşi arată, pe de o parte, afecţiunea pentru "copiii" săi şi angajarea sa totală în misiune, iar pe de altă parte, energia cu care îi combate pe cei care refuză adevărul evangheliei.

Scopul şi destinatarii. Galatenii, locuitorii provinciei Galaţia, întemeiată în 24 î.C., au fost convertiţi la creştinism probabil de însuşi sfântul Paul în a doua şi a treia călătorie misionară. Motivul pentru care Apostolul intervine cu atâta vehemenţă este confuzia provocată de un grup de iudaizanţi care, atacându-l pe Paul, îi contestă acreditarea de apostol din partea Bisericii mamă de la Ierusalim şi consideră învăţătura lui drept eretică. Pe de altă parte, îi îndemnau pe galateni să accepte circumcizia şi Legea lui Moise, motivând că acestea sunt necesare pentru a face parte din Biserică. Aflând acestea, Paul răspunde prin această scrisoare, voind să-şi susţină autoritatea de apostol şi autenticitatea evangheliei sale, demonstrând că mântuirea vine numai de la Cristos, şi nu de la Legea mozaică. Aceasta a fost doar o pregătire pentru venirea lui Cristos. Reîntoarcerea la Lege înseamnă a deveni sclavi, şi a nu trăi libertatea fiilor lui Dumnezeu pe care le-o dă Duhul lui Cristos.

Structura. După salut şi o scurtă prezentare a sa ca apostol (1,1-5), sfântul Paul arată că misiunea sa principală este aceea de a vesti evanghelia, care este una singură şi pe care a primit-o de la Cristos în mod direct printr-o revelaţie. Aceasta a fost apoi aprobată şi de Petru şi de ceilalţi apostoli (1,6-2,21). În continuare, Apostolul dezbate problema credinţei prin care se obţine justificarea ce nu poate fi obţinută prin faptele Legii. Legea a avut doar un rol provizoriu de pedagog până la constituirea noului popor al lui Dumnezeu prin credinţă (3,1-29). Prin credinţă, se obţine filiaţiunea divină în Cristos şi libertatea fiilor lui Dumnezeu prin Duhul Sfânt (4,1-31). Viaţa fiilor lui Dumnezeu este rodul Duhului care nu permite întoarcerea la sclavia Legii. Duhul Sfânt este principiul activ care se opune faptelor trupului. Viaţa în Duh presupune un comportament practic caracterizat de iubire (5,1-6,18). În final, sfântul Paul face un rezumat al scrisorii pe care îl semnează cu mâna proprie (6,11-18).

Locul şi data. O serie de manuscrise vechi adaugă la 6,18: "am scris către galateni de la Roma", totuşi ipoteza că scrisoarea ar fi fost scrisă acolo nu este prea susţinută. Alte posibilităţi ar fi Efes, Macedonia şi Corint, dar toate sunt discutabile. În privinţa datei sunt mai multe păreri. Scrisoarea sfântului apostol Paul către Galateni ar fi putut fi scrisă în jurul anului 50, dar cei mai mulţi înclină pentru 55, înainte de Scrisoarea către Romani cu care are asemănări tematice.

Teologia. În Scrisoarea către Galateni ies în relief următoarele teme teologice: ministerul apostolic al lui Paul, unicitatea evangheliei, cristologia, soteriologia, justificarea, ecleziologia şi libertatea. Apostolul are conştiinţa acută că toată viaţa lui trebuie să fie orânduită spre vestirea evangheliei către păgâni. Această misiune vine numai de la Dumnezeu, fără amestecul vreunui element uman. Există o singură evanghelie pe care el a primit-o de la Cristos, iar o altă evanghelie "vestită chiar de îngeri" nu există. Cristos este prezentat ca Fiul lui Dumnezeu trimis de Tatăl în lume cu o misiune salvifică. El împlineşte în sine promisiunea binecuvântării făcută de Dumnezeu lui Abraham. El îi iubeşte pe oameni, asumându-şi slăbiciunile lor şi anulând păcatul prin moartea sa. El le comunică oamenilor viaţa Fiului lui Dumnezeu, cel înviat. Omul intră în contact cu Cristos printr-o adeziune plină de credinţă ca urmare a predicării evangheliei. Prin aceasta, omul participă la mântuirea adusă de Cristos. Prin botez, viaţa lui devine viaţa lui Cristos. Dar omul este în sine slab şi fragil, carne. Însă primeşte darul salvific al Duhului care devine în el principiu de acţiune şi îl conduce la împlinirea legii interioare a noii alianţe. Sub influxul Duhului, creştinul poate să rămână în Cristos. Justificarea pe care o dobândeşte creştinul prin credinţă anulează Legea mozaică. Prin credinţă şi botez, creştinul intră în Biserică, noul popor al lui Dumnezeu, Ierusalimul ceresc, în care legătura supremă a unităţii este unirea cu Cristos. O caracteristică specifică a vieţii creştine este libertatea care-şi găseşte impulsul interior în Duhul Sfânt, principiul şi motivaţia ultimă a acţiunii creştinului.


 
© 2013 DeiVerbum.ro - un proiect dezvoltat de Catholica.ro în colaborare cu Ercis.ro şi EdituraSapientia.ro