Ungerea lui Isus în Betania
(Mt 26,6-13; Mc 14,3-9)
Capitolul 12
1 Cu șase zile înainte de Paști, Isus a venit în Betania, unde se afla Lazăr, pe care Isus îl înviase din morți.
2 Au pregătit acolo pentru el o cină; Marta servea, iar Lazăr era unul dintre cei care stăteau la masă cu el.
3 Atunci, Maria a luat un vas
a cu mireasmă de nard curat
b, de mare preț, a uns picioarele lui Isus și i le-a șters cu părul ei. Și casa s-a umplut cu parfumul miresmei.
4 Iuda
c Iscarioteanul, unul dintre discipolii lui - cel care avea să-l trădeze - a spus:
5 "De ce nu s-a vândut mireasma aceasta cu trei sute de dinari
d și să se dea săracilor?"
6 Dar a spus aceasta nu pentru că îi păsa de săraci, ci pentru că era hoț: întrucât el ținea punga cu bani, fura din ce se punea în ea.
7 Atunci Isus a spus: "Las-o! Pentru ziua înmormântării mele a păstrat aceasta
e.
8 Căci pe săraci îi aveți întotdeauna cu voi, pe mine, însă, nu mă aveți întotdeauna"
f.
Note de subsol
a Lit.: litra. Este transcrierea în greacă a unităţii de măsură romane: libra = 0,327 l.
b Nardul este o plantă din familia valerianelor (Valeriana jatamansi) care creşte în unele zone din Somalia, Arabia de Sud şi Nepal. Din rădăcina şi tulpina ei păroasă se extrage o esenţă de parfum foarte puternic.
c Multe manuscrise adaugă: al lui Simon sau simplu: Iuda Simon.
d Un dinar = o zi de muncă. Ioan nu insistă asupra valorii materiale a miresmei, ci scoate în evidenţă contrastul dintre gestul Mariei de iubire respectuoasă faţă de Isus, aflat în preajma morţii, şi atitudinea lacomă a lui Iuda, care îl vinde pe Isus pentru 30 de arginţi.
e Textul grec este confuz. Ar fi posibilă şi următoarea traducere: "S-o păstreze pentru ziua înmormântării mele". Dar varianta aceasta nu are sens pentru că deja mireasma a fost turnată pe picioarele lui Isus. Acţiunea Mariei este simbolică pentru înmormântarea lui Isus. Acest moment este aproape, deoarece trădătorul este prezent, iar iudeii îl căutau pe Isus ca să-l aresteze.
f În unele manuscrise se omite v. 8. Pentru teologia rabinică existau două categorii de fapte bune: 1) acelea care privesc milostivirea (de ex. înmormântarea); 2) acelea care se referă la dreptate (de ex. pomana). Primele erau considerate mai importante. În textul lui Ioan, problema prioritară este cea a relaţiei cu persoana lui Isus, relaţie de care Iuda vrea să se eschiveze, invocând un aspect extern: săracii. Isus se află pe punctul de a se jertfi pentru mântuirea lumii, deci el trebuie să fie în centrul atenţiei discipolilor.