Căsătoria și divorțul
(Mt 19,1-9)
Capitolul 10
Tânărul bogat(
Mt 19,16-30;
Lc 18,18-30)
17 Când pleca la drum, un om a venit în fugă și, îngenunchind, l-a întrebat: "Învățătorule bun, ce trebuie să fac ca să moștenesc viața veșnică?"
18 Isus i-a zis: "De ce-mi spui bun? Nimeni nu este bun decât numai Dumnezeu.
19 Cunoști poruncile:
Să nu ucizi! Să nu comiți adulter! Să nu furi! Să nu dai mărturie falsă! Să nu înșeli!
c Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta!"
20 Atunci el i-a zis: "Învățătorule, toate acestea le-am păzit din tinerețea mea"
d.
21 Isus, privindu-l, l-a îndrăgit și i-a spus: "Un lucru îți lipsește: mergi, vinde ceea ce ai și dă săracilor și vei avea comoară în cer, apoi vino și urmează-mă!"
22 Întristat de acest cuvânt, el a plecat mâhnit pentru că avea multe bogății.
23 Atunci, privind în jur, Isus le-a spus discipolilor săi: "Cât de greu vor intra în împărăția lui Dumnezeu cei care au bogății!"
24 Discipolii se mirau de cuvintele lui. Dar Isus le-a zis din nou: "Copii, cât de greu se intră în împărăția lui Dumnezeu!
e 25 Mai ușor este ca o cămilă să treacă prin urechea acului decât ca un bogat să intre în împărăția lui Dumnezeu".
26 Iar ei erau peste măsură de uluiți și spuneau între ei: "Atunci, cine se poate mântui?"
27 Privindu-i, Isus le-a spus: "Pentru oameni este imposibil, nu însă pentru Dumnezeu, căci pentru Dumnezeu toate sunt posibile".
28 Petru a început să-i spună: "Iată, noi am lăsat toate și te-am urmat".
29 Isus i-a zis: "Adevăr vă spun că nu este nimeni care a părăsit casă, sau frați, sau surori, sau mamă, sau tată, sau copii, sau ogoare pentru mine și pentru evanghelie
30 și să nu primească însutit acum, în timpul acesta, case, frați, surori, mame, copii și ogoare, dar și persecuții, iar în veacul care va veni, viața veșnică.
31 Și mulți dintre primii vor fi ultimii, iar ultimii vor fi primii".
Note de subsol
c Unele manuscrise omit: Să nu înşeli! probabil armonizare după Mt 19,18 şi Lc 18,20.
d La evrei, copilul devenea responsabil pentru faptele sale când împlinea 12 ani.
e Multe manuscrise prezintă varianta: Cât de greu este pentru cei care-şi pun încrederea în bogăţii să intre în împărăţia lui Dumnezeu!