1 2 3 4 5 6

Epistola către Efeseni a Sfântului Apostol Pavel

traducerea ortodoxă
Instit. Biblic şi de Misiune

Capitolul 1

    1. Și toate le-a supus sub picioarele Lui și, mai presus de toate, L-a dat pe El cap Bisericii,
    1. Care este trupul Lui, plinirea Celui ce plinește toate întru toți.

Capitolul 2

    1. Iar pe voi v-a făcut vii, cei ce erați morți prin greșealele și prin păcatele voastre,
    1. În care ați umblat mai înainte, potrivit veacului lumii acesteia, potrivit stăpânitorului puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării,
    1. Întru care și noi toți am petrecut odinioară, în poftele trupului nostru, făcând voile trupului și ale simțurilor și, din fire, eram fiii mâniei ca și ceilalți.
    1. Dar Dumnezeu, bogat fiind în milă, pentru multa Sa iubire cu care ne-a iubit,
    1. Pe noi cei ce eram morți prin greșealele noastre, ne-a făcut vii împreună cu Hristos - prin har sunteți mântuiți! -
copiere simplă
copiere cu trimitere
copiere cu formatare

1 2 3 4 5 6


 
© 2013 DeiVerbum.ro - un proiect dezvoltat de Catholica.ro în colaborare cu Ercis.ro şi EdituraSapientia.ro