1

Istoria Susanei

traducerea ortodoxă
Instit. Biblic şi de Misiune

    Capitolul 1

    1. Era un om cu numele Ioachim, care locuia în Babilon.
    2. Și și-a luat femeie, al cărui nume era Susana, fiica lui Hilchia, frumoasă foarte și cu frica lui Dumnezeu.
    3. Și părinții ei, drepți fiind, au învățat pe fiica lor după legea lui Moise.
    4. Și era Ioachim foarte bogat și avea grădină aproape de casă.
    5. Și se adunau la el Iudeii; pentru că era mai în cinste decât toți.
    6. Și au fost rânduiți doi bătrâni din popor judecători în anul acela, de care zisese Domnul, "că a ieșit fărădelegea din Babilon, din bătrânii judecători, care se părea că ocârmuiesc poporul".
    7. Aceștia rămâneau la casa lui Ioachim, și veneau la ei toți cei care voiau să aibă judecată.
    8. Când pleca poporul la amiază, ieșea și Susana în grădina bărbatului ei.
    9. Și au văzut-o cei doi bătrâni în toate zilele ieșind și umblând, și s-au aprins cu poftă asupra ei.
    10. Au răzvrătit gândul, și-au abătut ochii dinspre cer, și nici nu și-au adus aminte de judecățile cele drepte.
    11. Și erau amândoi înfierbântați pentru ea și n-a spus unul altuia zbuciumul lor, că le era rușine a-și spune pofta, că voiau să se împreuneze cu ea.
    12. Și păzeau cu nevoință în toate zilele s-o vadă. Și a zis unul către altul: "Să mergem acasă, că este vremea prânzului".
    13. Și ieșind, s-au despărțit unul de altul și, întorcându-se, au venit la același loc și, întrebându-se unul pe altul pricina, își mărturisiră pofta.
    14. Și amândoi împreună au hotărât vremea când o vor putea afla singură.
    15. Și pe când pândeau ei o zi prielnică, ea a intrat ca de obicei cu două fete să se scalde în, grădină, că era foarte cald.
    16. Și nimeni nu era acolo, afară de cei doi bătrâni ascunși, care o pândeau.
    17. Și a zis fetelor: "Aduceți-mi untdelemn și săpun și închideți porțile grădinii ca să mă scald".
    18. Și au făcut cum le-a zis; au închis ușile grădinii și, ieșind pe alături ca să aducă cele ce le-a poruncit, n-au văzut pe bătrâni ascunși.
    19. Și după ce au ieșit fetele, s-au sculat cei doi bătrâni și au alergat asupra ei și au zis: "Iată ușile grădinii sunt închise și nimeni nu ne vede, și suntem aprinși cu poftă asupra ta.
    20. Pentru aceea binevoiește și te culcă cu noi; iar de nu, vom mărturisi asupra ta că a fost cu tine un tânăr și pentru aceea ai trimis fetele de la tine".
    21. Și a suspinat Susana și a zis: "Sunt strâmtorată din toate părțile;
    22. Că de voi face aceasta, moarte îmi este; iar de nu voi face, nu voi scăpa din mâinile voastre.
    23. Mai bine este pentru mine să nu fac și să cad în mâinile voastre decât să păcătuiesc înaintea Domnului".
    24. Și a strigat Susana cu glas mare, și au strigat și cei doi bătrâni asupra ei, și alergând unul a deschis ușile grădinii.
    25. Dacă auziră cei din casă strigătul în grădină, săriră înăuntru pe ușa cea din dos să vadă ce i s-a întâmplat.
    26. Și, după ce au grăit bătrânii cuvintele lor, s-au rușinat slugile foarte, că niciodată nu s-a grăit cuvânt ca acesta despre Susana.
    27. Și a doua zi, după ce s-a adunat poporul la Ioachim, bărbatul ei, au venit și cei doi bătrâni plini de cuget rău asupra Susanei, ca să o omoare.
    28. Și au zis înaintea poporului: "Trimiteți la Susana, fata lui Hilchia, femeia lui Ioachim", și ei au trimis.
    29. Și a venit ea și părinții ei și fiii ei și toate rudeniile ei.
    30. Susana era gingașă și frumoasă.
    31. Acești bătrâni nelegiuiți au poruncit ca ea să se descopere, că era acoperită, ca să se sature de frumusețile ei.
    32. Și plângeau cei care erau lângă ea și toți cei care o știau.
    33. Și sculându-se bătrânii în mijlocul poporului, puseră mâinile pe ea.
    34. Ea, plângând, căuta la cer, că inima ei era nădăjduind spre Domnul.
    35. Și au zis bătrânii: "Umblând noi în grădină, a intrat ea cu două slujnice și a închis ușa, dându-le drumul.
    36. Și a venit la ea un tânăr care fusese ascuns și s-a culcat cu ea.
    37. Noi fiind în colțul grădinii, văzând fărădelegea, am alergat asupră-le.
    38. Și văzându-i împreunându-se, pe el nu l-am putut opri, că era mai tare ca noi, și deschizând ușile a fugit.
    39. Și prinzând-o pe ea, am întrebat-o cine era tânărul acela, și n-a vrut să ne spună.
    40. Aceasta mărturisim".
    41. Și i-a crezut pe ei adunarea, ca pe niște bătrâni ai poporului și judecători, și au judecat-o spre moarte.
    42. Și strigând cu glas mare Susana a zis: "Dumnezeule cel Veșnic, Cunoscătorul celor ascunse, Care știi toate mai înainte de a se face, Tu știi că minciuni au spus ei asupra mea.
    43. Și iată mor, nefăcând nimic din cele ce au viclenit aceștia asupra mea".
    44. Și a auzit Dumnezeu glasul ei și, când o duceau să o piardă, a deșteptat duhul într-un prunc tânăr, căruia îi era numele Daniel.
    45. Și a strigat pruncul cu glas mare: "Curat sunt eu de sângele acesteia".
    46. S-a întors tot poporul la el, și a zis: "Ce înseamnă aceasta?"
    47. Și el, stând în mijlocul lor, a zis: "Oare așa de nebuni sunt toți fiii lui Israel?
    48. Căci necercetând, nici adevărul cunoscând, ați osândit pe fata lui Israel.
    49. Întoarceți-vă la judecată, pentru că minciuni au spus ei asupra ei".
    50. Și s-a întors tot poporul degrabă și i-au zis lui bătrânii: "Vino de șezi în mijlocul nostru și ne spune nouă că ți-a dat Dumnezeu cinstea bătrâneților".
    51. Și a zis către ei Daniel: "Despărțiți-i unul de altul și-i voi întreba".
    52. Și după ce s-au despărțit unul de altul, a chemat pe unul din ei și a zis către el: "Învechitule în zile rele! Acum au venit păcatele tale, pe care le făceai mai înainte, făcând judecăți strâmbe, și pe cei nevinovați învinuind, și pe cei vinovați slobozind, de vreme ce Domnul zice: Pe cel nevinovat și pe cel nedrept să nu-l omori.
    53. Și de ai văzut pe această femeie cu acel tânăr, spune sub ce copac i-ați prins în fapt?" El a zis: "Sub mesteacăn".
    54. Zis-a Daniel: "Drept ai mințit asupra capului tău.
    55. Acum îngerul lui Dumnezeu, luând poruncă de la El, te va spinteca în două".
    56. Și punându-l alături, a poruncit să aducă pe celălalt și i-a zis: "Sămânța lui Canaan și nu a lui Iuda, frumusețile te-au înșelat și pofta a răzvrătit inima ta.
    57. Așa făceai fetelor lui Israel care, de frică, se împreunau cu voi; ci n-a suferit fata lui Iuda fărădelegea voastră.
    58. Acum spune-mi sub ce copac i-ați prins?" Iar el a zis: "Sub salcâm".
    59. Și i-a zis Daniel lui: "Drept ai mințit și tu asupra capului tău.
    60. Căci așteaptă îngerul lui Dumnezeu, având sabie, să te taie în două, ca să vă piardă de tot pe voi".
    61. Și a strigat toată adunarea cu glas mare și a binecuvântat pe Dumnezeu, Cel care izbăvește pe cei care nădăjduiesc în El.
    62. Și s-a sculat asupra celor doi bătrâni, că i-a dovedit Daniel din cuvintele lor, că au mărturisit strâmb și le-a făcut după legea lui Moise, precum cu vicleșug gândit-au să facă aproapelui lor, și i-a omorât și a scăpat sângele cel nevinovat în ziua aceea.
    63. Iar Hilchia și femeia lui au lăudat pe Dumnezeu pentru Susana, fiica lor, împreună cu Ioachim, bărbatul ei, și cu toate rudele ei, pentru că nu s-a aflat întru ea lucru urât.
    64. Și Daniel s-a făcut mare înaintea poporului din ziua aceea și de aci înainte.
    copiere simplă
    copiere cu trimitere
    copiere cu formatare

    1


     
    © 2013 DeiVerbum.ro - un proiect dezvoltat de Catholica.ro în colaborare cu Ercis.ro şi EdituraSapientia.ro