SCRISOAREA ÎNTÂI A SFÂNTULUI APOSTOL PETRU
Autorul. Informaţiile pe care le avem din scrisoare (1,1; 5,12-13) şi din tradiţia veche a Bisericii ne arată că scrisoarea a fost redactată de sfântul Petru cu ajutorul lui Silvan (numele latin al lui Sila din Fap 15,22.40; 18,5). Indicaţia autorului că este ajutat în redactare de "fratele fidel" Silvan anulează orice forţă a tendinţelor de negare a apartenenţei scrisorii apostolului Petru, pe motiv că pescarul galileean nu ar poseda o greacă atât de evoluată.
Forma şi stilul. Lucrarea se prezintă ca o cateheză baptismală cu multe îndemnuri şi fragmente liturgice care evocă Paştele şi exodul şi diferitele etape ale celebrării Botezului. Limba folosită este greaca, iar autorul dovedeşte o cunoaştere profundă a Bibliei în limba greacă.
Scopul şi destinatarii. Datele conţinute în scrisoare ne permit identificarea destinatarilor care sunt creştinii din cele cinci provincii romane din nord-vestul Asiei Mici: Pont, Galaţia, Capadocia, Asia şi Bitinia. Aceşti creştini erau de origine păgână, care cunoşteau bine Biblia greacă. Erau de condiţie modestă: meşteşugari, servitori şi sclavi. Ei sunt ameninţaţi de persecuţii, cu posibile aluzii la persecuţia lui Nero.
Structura. În introducere ne sunt indicaţi autorul şi destinatarii (1,1-2), după care sunt expuse unele principii fundamentale ale vieţii creştine: chemarea, mântuirea, viaţa divină, raportul dintre prezent şi viitorul escatologic (1,3-12). Toate acestea cer de la creştin o viaţă trăită în sfinţenie (1,13-25). Uniţi cu Cristos, creştinii constituie un templu spiritual (2,1-10). De aici urmează raporturi de tip nou cu semenii: cu autorităţile civile, cu sclavii şi cu stăpânii, cu soţia şi cu soţul (2,11-3,12). Chiar şi suferinţa are valoare pentru creştin (3,12-22), pentru că este acceptată în spirit de credinţă şi trăită astfel în orice circumstanţă (4,1-19). Apoi autorul face unele recomandări pentru tot poporul lui Dumnezeu (5,1-10). Urmează salutul final (5,12-14).
Locul şi data. Locul redactării este indicat de autor care scrie din "Babilonia", pseudonim pentru capitala imperiului roman. Data probabilă este anul 64, deşi cei care neagă apartenenţa scrisorii apostolului Petru consideră că redactarea s-a făcut după distrugerea Ierusalimului sau spre sfârşitul sec. I.
Teologia. Pentru autorul scrisorii, iniţiativa procesului de mântuire îşi are originea în iubirea gratuită a lui Dumnezeu, care îşi găseşte împlinirea istorică în Isus Cristos, "Slujitorul credincios", prin care mântuirea este inaugurată deja în credinţa de la Botez şi îşi va găsi împlinirea deplină în viitor. Pentru a explica realitatea mântuirii în care sunt introduşi credincioşii prin Botez, autorul face apel la imaginile exodului şi îi invită pe destinatarii creştini să trăiască în modul pelerinilor ieşiţi din sclavia păcatului, răscumpăraţi şi eliberaţi prin moartea salvifică a lui Isus, noul miel pascal. În el creştinii găsesc motive pentru încredere şi statornicie chiar în mijlocul încercărilor. Urmându-l pe Cristos, creştinii trebuie să răspundă cu o dragoste activă chiar şi în situaţia unei nedreptăţi violente. Mântuirea dăruită de Dumnezeu şi realizată în Cristos are drept scop final "moştenirea" sau "coroana gloriei". Aceasta este deja prezentă în experienţa Bisericii pe care autorul o vede realizându-se prin Botez, ca "baie purificatoare" şi renaştere, ca un edificiu spiritual care îşi are temelia în Cristos, "piatra cea vie". Împreună cu el, cei care cred, ca "nişte pietre vii", formează noul templu în care se celebrează cultul spiritual. Această experienţă eclezială presupune relaţii fraterne caracterizate prin iubire în care se actualizează darurile spirituale şi misiunile de slujire. Această stare a creştinilor, chemaţi să fie templu spiritual pentru a vesti lucrările măreţe ale lui Dumnezeu prin darul Duhului Sfânt, îi determină să se adreseze ambientului înconjurător printr-o mărturie curajoasă şi coerentă.