SCRISOAREA A DOUA A SFÂNTULUI APOSTOL PAUL CĂTRE TIMOTEI
Autorul. Mărturiile interne sunt mai numeroase decât la celelalte scrisori pastorale. Tonul, modul de a se adresa lui Timotei, sentimentele autorului, afecţiunea şi iubirea părintească faţă de discipolul şi colaboratorul său arată cu suficientă evidenţă că autorul acestei scrisori este sfântul Paul.
Forma literară şi stilul. Scrisoarea a doua către Timotei este considerată, în mod unanim, drept testamentul spiritual al sfântului Paul. Tonul este patetic şi mişcător. Se împletesc amintiri, sfaturi şi avertismente etc.
Scopul şi destinatarii. Dacă în privinţa lui Timotei nu există o schimbare importantă a situaţiei faţă de aceea în care se afla în momentul primirii primei scrisori, situaţia sfântului Paul este modificată. El se află în închisoare şi simte că sfârşitul îi este aproape. De aceea are nevoie de prezenţa discipolului său, pe care-l imploră să vină cât mai grabnic la Roma, aducându-i mantia de la Troas, ca şi cărţile şi pergamentele.
Structura. După un scurt salut (1,1-2), Apostolul evocă amintirile care-l leagă de familia lui Timotei (1,3-5) şi îl îndeamnă pe discipolul său să nu se ruşineze de încercarea prin care trece el, Paul, şi să nu-i fie frică să dea mărturie despre Isus Cristos (1,6-14). După ce îi dă lui Timotei câteva informaţii despre situaţia sa din închisoare (1,15-18), îl îndeamnă din nou să aibă curaj în activitatea evanghelică şi să rămână în comuniune cu Cristos (2,1-13). În continuare, Apostolul îl îndeamnă la luptă împotriva învăţătorilor falşi, contrapunându-le învăţătura "sănătoasă" (2,14-26). Prezenţa învăţătorilor falşi este semnul apropierii timpurilor de pe urmă (3,1-9). Spre deosebire de aceştia, omul lui Dumnezeu, bazat pe Scriptura inspirată de Dumnezeu, rămâne statornic în învăţătura apostolică (3,10-17). În ciuda opoziţiei întâlnite, cuvântul lui Dumnezeu trebuie proclamat în orice situaţie (4,1-5). Reflectând cu seninătate la moartea sa iminentă, sfântul Paul este convins că a dus lupta cea bună şi că va primi coroana dreptăţii (4,6-8). Urmează o serie de confesiuni în care Apostolul îşi descrie izolarea şi abandonarea de către toţi, dar nu şi de Dumnezeu (4,9-18). În finalul scrisorii, sfântul Paul îi salută pe destinatari şi-i binecuvântează (4,19-22).
Locul şi data. Din indicaţiile date de autor reiese clar că scrisoarea a fost expediată din Roma, în timpul celei de-a doua detenţii, cu puţin timp înainte de martiriu, anul 67.
Teologia. Deşi scrisoarea are un caracter intim şi personal, apar şi câteva teme teologice. În ciuda puţinelor citate biblice, Scrisoarea a doua către Timotei conţine două afirmaţii fundamentale despre Scriptură: "Toată Scriptura este inspirată de Dumnezeu" (3,16) şi este indispensabilă pentru a-i educa şi încuraja pe credincioşi şi pentru a combate învăţăturile greşite. Motivaţia statorniciei în încercări este răsplata aşteptată de la Cristos cel înviat, judecătorul celor vii şi al celor morţi (2,8-13). Reluând din 1Tim 4,14 tema transmiterii autorităţii apostolice prin impunerea mâinilor, sfântul Paul afirmă că darul spiritual corespunzător pentru împlinirea unei misiuni în Biserică vine de la Dumnezeu şi se transmite prin gestul exterior, asigurând astfel succesiunea ierarhică în Biserică. Misiunea principală a lui Timotei este aceea de a păstra şi transmite depozitul credinţei. Spre deosebire de învăţătorii falşi care predică o doctrină personală, rod al propriilor speculaţii, urmărind un profit sau succes, Timotei nu se poate considera autor al acestui depozit. El este doar un deţinător provizoriu, el nu inventează, nici nu transformă credinţa, ci o păstrează şi o transmite intactă. Deşi va trebui să se adapteze psihologiei ascultătorilor iudei şi păgâni, Timotei nu va putea abandona vreun element al credinţei, ci, ca discipol al lui Paul, trebuie să păstreze depozitul primit şi să-l încredinţeze cu grijă numai acelora care-l vor putea transmite altora (2Tim 2,2).