Autorul. A doua Evanghelie canonică pe care ne-o transmite tradiţia îi este atribuită lui Marcu, numit şi Ioan Marcu (Fap 12,12.25; 15,37). El nu a fost apostol şi nici discipol al lui Isus. A fost discipol al lui Barnaba, al lui Paul şi al lui Petru (Fap 12,25; 13,5; 15,36-39; 1Pt 5,13). S-a născut la Ierusalim şi era fiul unei femei cu numele Maria, care avea o casă în cetate, unde se adunau primii creştini (Fap 12, 12-17). Marcu era verişorul lui Barnaba (Col 4,10). După tradiţie, este interpretul lui Petru, alături de care a cutreierat Asia Mică şi Europa, iar Evanghelia lui redă predica lui Petru. A murit ca martir, probabil în Alexandria (Egipt), iar relicvele lui sunt păstrate în bazilica "San Marco" din Veneţia.
Limba. Evanghelia după sfântul Marcu a fost scrisă în limba greacă populară, cu un vocabular redus, dar precis, cu un stil viu şi colorat. Fraza este deseori întreruptă pentru a se da, ca într-o paranteză, explicaţii considerate de autor ca necesare pentru cititorii de cultură greco-romană. Particularităţile lingvistice se păstrează de-a lungul întregii Evanghelii, ceea ce demonstrează unicitatea autorului.
Destinatarii. Sfântul Marcu se adresează creştinilor din afara Palestinei, probabil celor de la Roma, de provenienţă ebraică sau păgână. Astfel se explică de ce referinţele la Lege şi Profeţi sunt mai puţine; obiceiurile şi tradiţiile ebraice, numele şi cuvintele aramaice sunt explicate (3,17; 5,41; 7,1-23 etc.); sunt evitate expresii şi situaţii ofensatoare pentru păgâni, sunt folosiţi termeni militari şi de măsură utilizaţi în Imperiul Roman (5,9.15; 6,37; 12,14 etc.).
Structura. Sfântul Marcu îşi organizează materialul după două criterii: din punct de vedere geografic, descrie mai întâi activitatea lui Isus în Galileea (1,14-7,23), apoi activitatea lui Isus în ţinuturile păgâne (7,24-8,26), drumul lui Isus de la Cezareea lui Filip la Ierusalim (8,27-10,52), activitatea lui Isus la Ierusalim, care culminează cu pătimirea, moartea şi învierea lui (11,1-16,20); din punct de vedere teologic, prezintă în prima parte misterul lui Mesia (1,14-8,26), iar în partea a doua, misterul Fiului Omului (8,27-16,20).
Locul. Cu excepţia sfântului Ioan Crisostomul, care presupune că sfântul Marcu şi-ar fi scris Evanghelia la Alexandria, toată tradiţia consideră că ea a fost scrisă la Roma sau, oricum, în Italia.
Data. Conform mărturiei sfântului Irineu, Evanghelia a fost scrisă după moartea sfântului Petru (64) şi, oricum, înainte de anul 70 (distrugerea templului din Ierusalim de către romani).
Mărturii despre Evanghelia după sfântul Marcu întâlnim foarte devreme: Papia, sfântul Iustin, Tertulian, sfântul Clement din Alexandria, Origene.
Teologia. În Evanghelia după sfântul Marcu, tema centrală este identitatea lui Isus. Mulţi se interesează de această problemă: discipolii, lumea, demonii, Irod, marele preot, Pilat şi centurionul, dar Isus, în prima parte, vrea ca identitatea lui să rămână ascunsă (secretul mesianic) şi de aceea lasă faptele minunate să vorbească. După mărturisirea lui Petru (8,29), Isus îşi descoperă progresiv identitatea, făcând apel la figura slujitorului lui Iahve (8,31.38; 9,9.12.31 etc.), venit ca să aducă mântuire lumii prin sacrificiul vieţii proprii. Această revelare este făcută discipolului. Vestea cea bună despre Isus - Mesia şi Fiu al lui Dumnezeu - nu este o doctrină teoretică, ci presupune o comuniune personală cu el. Pe această comuniune cu Isus şi pe cunoaşterea misterului persoanei sale se va baza predica apostolică.
Discipolul îl urmează pe Isus, cunoscându-l mereu mai bine şi identificându-se cu Învăţătorul prin renunţarea la sine, la legăturile familiale, la bogăţii, la viaţa însăşi (8,34-38; 10,31.43). Dar cine refuză această revelaţie devine duşmanul lui Mesia (11,27-29; 12,12-37), îl persecută şi-i cauzează moartea. Or, tocmai moartea lui Isus este victoria definitivă asupra diavolului, împlinirea mântuirii şi recunoaşterea filiaţiunii divine a lui Isus (15,39).
Datorită acestei tematici, în ultimul timp, Evanghelia după sfântul Marcu este folosită din ce în ce mai mult în cateheza pregătitoare pentru primirea Botezului.