1 2 3 4 5 6

Epistola întâi către Timotei a Sfântului Apostol Pavel

traducerea ortodoxă
Instit. Biblic şi de Misiune

    Capitolul 5

    1. Pe cel bătrân să nu-l înfrunți, ci să-l îndemni ca pe un părinte; pe cei tineri, ca pe frați.
    2. Pe femeile bătrâne îndeamnă-le ca pe niște mame, pe cele tinere ca pe surori, în toată curăția.
    3. Pe văduve cinstește-le, dar pe cele cu adevărat văduve.
    4. Dacă vreo văduvă are copii sau nepoți, aceștia să se învețe să cinstească mai întâi casa lor și să dea răsplătire părinților, pentru că lucrul acesta este bun și primit înaintea lui Dumnezeu.
    5. Cea cu adevărat văduvă și rămasă singură are nădejdea în Dumnezeu și stăruiește în cereri și în rugăciuni, noaptea și ziua.
    6. Iar cea care trăiește în desfătări, deși e vie, e moartă.
    7. Și acestea poruncește-le, ca ele să fie fără de prihană.
    8. Dacă însă cineva nu poartă grijă de ai săi și mai ales de casnicii săi, s-a lepădat de credință și este mai rău decât un necredincios.
    9. Să fie înscrisă între văduve cea care nu are mai puțin de șaizeci de ani și a fost femeia unui singur bărbat;
    10. Dacă are mărturie de fapte bune: dacă a crescut copii, dacă a fost primitoare de străini, dacă a spălat picioarele sfinților, dacă a venit în ajutorul celor strâmtorați, dacă s-a ținut stăruitor de tot ce este lucru bun.
    11. Iar de văduvele tinere ferește-te. Căci, atunci când poftele le îndepărtează de Hristos, vor să se mărite.
    12. Și își agonisesc osândă, fiindcă și-au călcat credința cea dintâi.
    13. Dar în același timp se învață să fie leneșe, cutreierând casele, și nu numai leneșe, ci și guralive și iscoditoare, grăind cele ce nu se cuvin.
    14. Vreau deci ca văduvele tinere să se mărite, să aibă copii, să-și vadă de case, și să nu dea potrivnicului nici un prilej de ocară.
    15. Căci unele s-au și abătut, ca să se ducă după satana.
    16. Dacă vreun credincios sau vreo credincioasă are în casă văduve, să aibă grija lor, ca Biserica să nu fie împovărată, ci să poată ajuta pe cele cu adevărat văduve.
    17. Preoții, care își țin bine dregătoria, să se învrednicească de îndoită cinste, mai ales cei care se ostenesc cu cuvântul și cu învățătura.
    18. Pentru că Scriptura zice: "Să nu legi gura boului care treieră", și: "Vrednic este lucrătorul de plata sa".
    19. Pâră împotriva preotului să nu primești, fără numai de la doi sau trei martori.
    20. Pe cei ce păcătuiesc mustră-i de față cu toți, ca și ceilalți să aibă teamă.
    21. Te îndemn stăruitor înaintea lui Dumnezeu și a lui Iisus Hristos și a îngerilor aleși, ca să păzești acestea, fără a lua o hotărâre dinainte, nefăcând nimic cu părtinire.
    22. Nu-ți pune mâinile degrabă pe nimeni, nici nu te face părtaș la păcatele altora. Păstrează-te curat.
    23. De acum nu bea numai apă, ci folosește puțin vin, pentru stomacul tău și pentru desele tale slăbiciuni.
    24. Păcatele unor oameni sunt vădite, mergând înaintea lor la judecată, ale altora însă vin în urma lor.
    25. Tot așa și faptele cele bune sunt vădite, și cele ce nu sunt altfel nu se pot ascunde.
    copiere simplă
    copiere cu trimitere
    copiere cu formatare

    1 2 3 4 5 6


     
    © 2013 DeiVerbum.ro - un proiect dezvoltat de Catholica.ro în colaborare cu Ercis.ro şi EdituraSapientia.ro