SCRISOAREA A DOUA A SFÂNTULUI APOSTOL PAUL CĂTRE TESALONICENI
Autorul. După mărturia tradiţiei creştine şi indicaţiile din text, Scrisoarea a doua către Tesaloniceni a fost atribuită sfântului Paul. Caracterul diferit al scrisorii, în comparaţie cu Scrisoarea întâi către Tesaloniceni, şi mai ales o perspectivă escatologică cu totul diferită, i-a făcut pe unii exegeţi necatolici să pună în discuţie autorul, presupunând că ar fi o reelaborare a primei scrisori către tesaloniceni spre sfârşitul sec. I. Este posibil totuşi ca în comunitatea din Tesalonic să se fi produs schimbări majore de la primirea primei scrisori, ceea ce impune o altă tonalitate şi un alt conţinut.
Forma literară şi stilul. Există o mare diferenţă între stilul acestei scrisori şi cel din Scrisoarea întâi către Tesaloniceni. Lipsesc expresiile de îndemn şi încurajare, adresarea este mai distantă. Limbajul este cel comun din viaţa de fiecare zi, apar multe apoziţii şi sinonime.
Scopul şi destinatarii. În afară de indicaţiile interne, nu avem alte informaţii despre schimbările survenite în Biserica din Tesalonic după prima scrisoare. Cert e că Apostolul a primit informaţii despre o stare continuă de persecuţie a creştinilor din Tesalonic. Pe lângă această situaţie, se observă o oarecare confuzie în comunitate din cauza unor pretinse revelaţii şi a interpretării greşite a unor expresii din prima scrisoare, ceea ce duce la formarea opiniei că venirea Domnului (parusia) este atât de aproape încât se neglijează munca şi se ajunge la un fel de trândăvie şi laxism care aminteau de viaţa păgână anterioară convertirii. Sfântul Paul se vede astfel nevoit să scrie scurt, dar cu autoritate, această scrisoare.
Structura. După o scurtă prezentare a celor care trimit scrisoarea, Paul, Silvan şi Timotei, sunt salutaţi destinatarii (1,1-2). Apoi, se aduce mulţumire lui Dumnezeu pentru perseverenţa tesalonicenilor în persecuţie (1,3-12). Apostolul arată în continuare că venirea Domnului nu trebuie considerată iminentă, căci va avea loc mai întâi apostazia şi demascarea lui Anticrist (2,1-12). Mulţumind din nou pentru vocaţia creştină a tesalonicenilor, sfântul Paul îi îndeamnă să rămână perseverenţi pentru că Domnul este fidel şi-i va ajuta (2,13-3,5). Apoi, îi mustră cu severitate pe cei leneşi, propunându-le să muncească, după exemplul său, pentru a nu fi o povară pentru comunitate (3,6-15). În încheiere, după o scurtă binecuvântare, Apostolul precizează că a semnat cu mâna proprie scrisoarea pentru a se evita falsificarea sau interpretarea greşită a învăţăturilor sale (3,16-18).
Locul şi data. Scrisă la puţin timp după cea dintâi, această scrisoare datează din anul 51 şi a fost scrisă tot din Corint.
Teologia. Ca şi în Scrisoarea întâi către Tesaloniceni, tema principală este escatologia. Venirea Domnului nu este iminentă, aşa cum au interpretat unii din prima lui scrisoare. Ziua venirii rămâne nedeterminată, la fel ca în toată tradiţia creştină, şi Apostolul face o interpretare a istoriei în cheie apocaliptică: apostazia, Anticristul, omul nelegiuirii, este în opoziţie faţă de Dumnezeu (2,3-4), iar forţele negative care sunt sub influenţa Satanei (2,9-12) acţionează în istorie şi se opun lui Cristos şi celor care îi aparţin lui. Această prezenţă a forţelor negative nu trebuie să surprindă. Dumnezeu nu le distruge încă, el are un plan care este deja în acţiune şi care se va împlini o dată cu venirea Domnului, când tot răul va fi îndepărtat. În contact direct cu problemele şi provocările evenimentelor istorice, creştinul nu va înceta să facă binele (3,13) şi va rămâne mereu în contact din ce în ce mai profund cu Dumnezeu şi cu Fiul său, Cristos (3,5). El îşi va întări speranţa şi se va angaja cu perseverenţă, fără ca să evadeze, prin lene, din mersul istoriei (2,15-3,10).