SCRISOAREA SFÂNTULUI APOSTOL PAUL CĂTRE FILIPENI
Autorul. Nimeni nu contestă faptul că această scrisoare este scrisă de sfântul Paul. Chiar dacă apar probleme de întrerupere bruscă şi schimbare de tonalitate (3,1a; 4,2 etc.), acestea se pot explica prin temperamentul energic al autorului sau prin faptul că scrisoarea a fost dictată cu întreruperi.
Forma şi stilul. Tonul scrisorii este afectuos şi creează o atmosferă de mare încredere şi reciprocitate. Frazele sunt lungi şi cu multe intercalări şi repetiţii.
Scopul şi destinatarii. Comunitatea creştină din Filipi este prima fondată de Paul în Europa, în timpul celei de a doua călătorii misionare (Fap 16,12-40). A mai fost vizitată de două ori de sfântul Paul (Fap 20,1-2.3-6). Fiind în închisoare, la Roma, află veşti de la Epafrodit şi Timotei despre noile situaţii din comunitatea din Filipi. Le scrie această scrisoare pentru a-i încuraja în suferinţe şi persecuţii din partea păgânilor, pentru a le atrage atenţia asupra pericolului propagandei iudaizanţilor, a sincretiştilor şi a celor care negau autoritatea sa. Le mulţumeşte pentru darul trimis şi pentru delegaţii care îi slujesc un timp. Îi îndeamnă la unitate şi la bucurie în Duhul Sfânt.
Structura. În introducere, sfântul Paul îi salută pe creştinii din Filipi şi face o rugăciune de mulţumire pentru participarea lor la evanghelie (1,1-11). Dă apoi o serie de informaţii despre situaţia lui. Este în lanţuri la Roma, dar a putut vesti evanghelia, iar exemplul lui i-a însufleţit pe fraţi. A întâlnit şi rezistenţa predicatorilor falşi, dar important este ca evanghelia să fie predicată. Îşi exprimă apoi încrederea că situaţia lui se va rezolva şi se va putea întoarce la Filipi (1,12-26). Urmează o serie de îndemnuri la unitate, umilinţă şi fidelitate (1,27-2,18). Este deosebit de mişcător imnul cristologic în care Apostolul îl propune pe Cristos ca model de umilinţă (2,5-11). În continuare, prezintă misiunea lui Timotei şi a lui Epafrodit, colaboratorii săi (2,19-30), apoi dă diferite îndemnuri: evitarea iudaizanţilor şi a învăţăturilor greşite şi o mai mare ataşare de Cristos, singurul care poate da mântuire; îi îndeamnă la perfecţiune şi la imitarea exemplului său (3,1-4,1). După ce salută şi dă diferite recomandări câtorva creştini din Filipi (4,2-3), sfântul Paul reia îndemnurile: având încredere în Cristos şi ţinând învăţătura dată de Apostol, creştinii se vor putea bucura neîncetat de pace (4,4-9). Mulţumind apoi filipenilor pentru ajutorul dat în mai multe rânduri (4,10-20), încheie cu salutul său şi al colaboratorilor săi şi cu binecuvântarea finală (4,21-23).
Locul şi data. Tradiţia creştină primară este unanimă în a considera ca loc al redactări scrisorii de către sfântul Paul, Roma, între 61-63. Mai recent, unii exegeţi au susţinut teoria redactării scrisorii la Efes sau Cezareea.
Teologia. Reluând unele formule şi scheme catehetice, sfântul Paul dă îndemnuri spirituale practice şi nu face un discurs teologic. Tema de fond este cea cristologică. Pentru sfântul Paul izvorul puterii sale misionare este Cristos cu care se află într-o relaţie vitală. Cristos îl întăreşte când trebuie să sufere (în lanţuri) pentru evanghelie. Iubirea faţă de Cristos este atât de mare încât exclamă că pentru el a trăi este Cristos (1,21). Face o sinteză cristologică în binecunoscutul imn despre Cristos (2,5-11). Drama lui Cristos (pătimirea şi moartea) este ca o umilire, dar urmează gloria (învierea şi înălţarea). Creştinii trebuie să imite nu doar aspecte externe, ci să aibă aceeaşi atitudine, aceeaşi simţire ca a lui Cristos. Comuniunea cu Cristos nu este, la Paul, o autosugestie, rodul unui entuziasm sau o exaltare de moment, ci o atitudine continuă. Prin imaginea de pierdere-câştig, îşi exprimă ataşamentul definitiv faţă de Cristos, de care nu vrea să fie despărţit. O dată ce a primit harul cunoaşterii lui Cristos, el poate privi înainte, chiar dacă ştie că va urma moartea, fiind convins că, aşa cum acum ia parte la suferinţele lui Cristos, la fel se va putea bucura de învierea lui (3,13-14). Cristos care semnează destinul lui Paul trebuie să determine şi viaţa creştinilor, de vreme ce ei sunt cetăţeni ai cerului şi-l aşteaptă pe Mântuitorul şi Domnul lor, Cristos, care "va schimba trupul umilinţei, făcându-l asemănător cu trupul gloriei sale" (3,20-21).
O altă temă specifică Scrisorii către Filipeni este tema bucuriei, care nu este o emoţie sau o dorinţă, ci un imperativ bazat pe un context teologic precis. Contactul cu Cristos creează o apropiere escatologică ce relativizează viaţa şi o umple de speranţă.
În privinţa escatologiei, sfântul Paul repropune filipenilor proiectul ideal de comunitate care-şi găseşte coeziunea şi unitatea în iubirea cordială şi umilă, care favorizează o multitudine de relaţii interpersonale ce îşi au rădăcina şi modelul istoric în persoana lui Isus Cristos (2,1-5). Comunitatea creştină trebuie să evite crizele din interior provocate de tendinţele unora de a se închide în mod egoist, dar şi tendinţele de a face carieră pornind de la rolurile pastorale şi carismatice, iar ostilităţii din ambientul extern trebuie să-i opună integritatea şi perseverenţa spirituală. Pentru aceasta, se impune şi o deschidere culturală şi un umanism creştin care este receptiv la "toate cele adevărate, toate cele demne, ...drepte, ...curate" etc. (4,8).