SCRISOAREA SFÂNTULUI APOSTOL PAUL CĂTRE TIT
Autorul. Indicaţiile din scrisoare, asemănările de stil, de vocabular şi de preocupări asemănătoare cu cele din scrisorile adresate lui Timotei, duc la concluzia că această scrisoare este scrisă de sfântul Paul.
Forma literară şi stilul. Scrisoarea are un caracter personal, fără a atinge familiaritatea din Scrisoarea a doua către Timotei. Limba este greaca elenistică, apropiată de cea din Evanghelia după sfântul Luca, Faptele Apostolilor şi scrisorile catolice. Tonul este lent şi cu multe îndemnuri.
Scopul şi destinatarii. Tit nu este menţionat în Faptele Apostolilor, dar avem informaţii despre el din scrisorile pauline. Este născut din părinţi păgâni (Gal 2,3) şi a fost convertit de sfântul Paul, fără a fi circumcis ca Timotei. A luat parte la Conciliul din Ierusalim şi l-a însoţit pe sfântul Paul în a treia călătorie misionară. Are un rol deosebit în restabilirea înţelegerii în comunitatea din Corint şi în organizarea colectei din Macedonia. După prima detenţie a Apostolului, a fost pus în fruntea comunităţii creştine din insula Creta, ca să ducă la îndeplinire "ce a mai rămas" şi să stabilească prezbiteri în fiecare cetate (Tit 1,7). După primirea scrisorii, trebuia să-i întâlnească pe Artema şi Tihic şi să-l aştepte pe Apostol la Nicopole, în Epir. Mai târziu se află la Roma, de unde pleacă în Dalmaţia, participând la încreştinarea locuitorilor din zonă. După tradiţie, ar fi murit la 93 de ani ca episcop de Creta. Sfântul Paul îi scrie pentru a-l încuraja şi a-l îndruma în împlinirea misiunii sale pastorale în Creta.
Structura. După salutul adresat lui Tit, în care intră şi o motivaţie a apostolatului (1,1-4), urmează o listă a calităţilor recerute pentru prezbiteri şi pentru episcop (1,5-9). Tit trebuie să înfrunte propaganda seducătoare a învăţătorilor iudaizanţi (1,10-16). În continuare, Apostolul îi arată lui Tit că trebuie să înveţe a se purta cu înţelepciune faţă de diferitele categorii de credincioşi: faţă de bătrâni şi tineri, bărbaţi şi femei şi faţă de sclavi (2,1-10). Harul lui Dumnezeu, izvor de mântuire pentru toţi, creează un popor nou care îi aparţine lui Cristos şi care se angajează în fapte bune (2,11-15). Credincioşii au datoria de a respecta autorităţile (3,1-2) pentru că au fost mântuiţi "prin baia renaşterii şi reînnoirea Duhului" (3,3-8). Din nou Apostolul îi atrage atenţia lui Tit să-i evite pe ereticii perverşi (3,9-11). Spre final, sfântul Paul dă câteva recomandări şi informaţii personale (3,12-14). Scrisoarea se încheie cu binecuvântarea apostolică (3,15).
Locul şi data. Mulţi exegeţi consideră că ultima scrisoare a Apostolului este Scrisoarea a doua către Timotei şi de aceea plasează scrisoarea către Tit între cele două scrisori către Timotei. Probabil scrisoarea este expediată din Macedonia, în perioada de libertate a sfântului Paul dintre cele două detenţii la Roma, pe la anul 65.
Teologia. În contextul apărării credinţei în faţa ereziilor, sfântul Paul preia elemente din cateheza tradiţională pentru a fundamenta teologic răspunsul în faţa falsităţii. O expresie caracteristică a acestei scrisori este afirmaţia că s-a manifestat harul lui Dumnezeu, aducător de mântuire pentru toţi oamenii, care ne învaţă să trăim în lumea prezentă cu înţelepciune, dreptate şi evlavie, renunţând la nelegiuire şi la dorinţele lumeşti, aşteptând fericita speranţă şi arătarea gloriei "marelui nostru Dumnezeu" şi a Mântuitorului (2,1-14). Prima venire a lui Cristos, în trup, nu este decât anticiparea venirii finale. Creştinul trăieşte cu recunoştinţă şi promptitudine "ziua pământească" în intervalul dintre aceste două veniri.