1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42

Cartea lui Iov

traducerea ortodoxă
Instit. Biblic şi de Misiune

    Capitolul 35

    1. Elihu a vorbit mai departe și a zis:
    2. "Crezi tu că ai dreptate și socotești că te-ai limpezit înaintea lui Dumnezeu,
    3. Când zici: "Ce folosesc, ce câștig am eu, că nu păcătuiesc?"
    4. Iată ce-ți voi răspunde și ție și prietenilor tăi:
    5. Privește cerurile și îndreaptă intr-acolo ochii; uită-te la nori, cât sunt ei de sus, față de tine!
    6. Dacă păcătuiești, ce rău îi faci lui Dumnezeu și dacă păcatele tale sunt numeroase, ce-I strică Lui?
    7. Dacă ești drept, ce dar Îi faci sau ce primește El din mâna ta?
    8. Răutatea ta poate să strice unui om ca și tine, dreptatea ta să folosească celui ce este ca și tine născut din om.
    9. Ei strigă atunci când împilarea a trecut orice margini, ei răcnesc în mâinile celor puternici.
    10. Dar ei nu întreabă: Unde este Dumnezeu Cel ce ne-a făcut, El Care dăruiește nopții cântări de veselie?
    11. El Care ne dă mai multă înțelepciune decât dobitoacelor pământului și mai multă pricepere decât păsărilor cerului?
    12. Să tot strige ei atunci, căci Dumnezeu nu răspunde, din pricina trufașei împilări a celor răi.
    13. Zadarnică le este truda; Dumnezeu nu aude și Cel Atotputernic nu ia aminte.
    14. Cu atât mai puțin, când tu zici că nu știi de unde să-L iei, că tu ești cu El în judecată și că-L tot aștepți să vină.
    15. Ba, încă atunci când tu spui că mânia Lui nu pedepsește și că El nu prea știe limpede ce este aceea nelegiuire!
    16. Da, Iov își deschide gura zadarnic și, neștiind ce spune, înmulțește cuvintele fără rost.
    copiere simplă
    copiere cu trimitere
    copiere cu formatare

    1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42


     
    © 2013 DeiVerbum.ro - un proiect dezvoltat de Catholica.ro în colaborare cu Ercis.ro şi EdituraSapientia.ro