Comunitatea creștină: construcție spirituală
și popor sacerdotal
Capitolul 2
1 Așadar, lăsând la o parte toată răutatea și orice înșelăciune, ipocrizie, invidie și orice vorbire de rău,
2 ca niște copii de curând născuți, să doriți laptele spiritual, curat, ca să creșteți prin el spre mântuire
3 dacă într-adevăr ați gustat cât de bun este Domnul.
4 Apropiați-vă de el, piatra cea vie, aruncată de oameni, dar aleasă și prețuită de Dumnezeu.
5 Și voi, ca niște pietre vii, sunteți zidiți într-o casă spirituală
a pentru o preoție sfântă
b ca să aduceți jertfe spirituale plăcute lui Dumnezeu prin Isus Cristos.
6 Căci este scris în Scriptură:
Iată, pun în Sion
o piatră unghiulară, aleasă și prețioasă
și cine crede în ea nu va fi înșelat.
7 Așadar, cinste vouă care credeți, dar celor care nu cred:
piatra pe care au aruncat-o constructorii
aceasta a devenit piatra unghiulară 8 și:
piatră de poticnire
și stâncă a căderii.
Ei se împiedică pentru că nu cred în cuvânt; la aceasta au fost sortiți
c.
9 Dar voi [sunteți]
un neam ales, o preoție împărătească, o națiune sfântă, poporul luat în stăpânire de Dumnezeu, ca să vestiți faptele mărețe ale celui care v-a chemat din întuneric la lumină.
10 Voi, care odinioară nu erați popor,
acum sunteți poporul lui Dumnezeu;
voi, care nu aveați parte de îndurare,
acum ați obținut îndurare.
Modul de a trăi creștinește în societate 11 Iubiților, vă îndemn stăruitor, ca pe niște străini și peregrini, să vă feriți de poftele trupești care se luptă împotriva sufletului.
12 Să aveți o purtare bună între păgâni, pentru ca, în cazul în care vă calomniază ca răufăcători, văzând faptele voastre bune, să ajungă să-l laude pe Dumnezeu în ziua vizitării
d.
13 De dragul Domnului, supuneți-vă oricărei autorități omenești, atât împăratului, ca domnitor,
14 cât și guvernatorilor, ca trimiși de el, ca să-i pedepsească pe cei care fac răul și să-i laude pe cei care fac binele.
15 Căci aceasta este voința lui Dumnezeu: făcând binele, să închideți gura neștiinței oamenilor fără minte.
16 Purtați-vă ca niște oameni liberi, dar nu ca cei care fac din libertate o acoperire a răului, ci ca slujitori ai lui Dumnezeu.
17 Cinstiți-i pe toți, iubiți-i pe frați, temeți-vă de Dumnezeu, respectați-l
e pe împărat.
Supunerea servitorilor după exemplul lui Cristos 18 Servitorilor
f, fiți supuși cu toată reverența stăpânilor voștri, nu numai celor buni și blânzi, ci și celor nedrepți.
19 Căci este un har dacă cineva, care-l cunoaște pe Dumnezeu, suportă necazuri suferind pe nedrept.
20 Într-adevăr, ce cinste ar fi să suportați pedeapsa dacă ați păcătuit! Dar dacă suportați suferința, deși faceți binele, aceasta este un har înaintea lui Dumnezeu.
21 De fapt, la aceasta ați fost chemați, căci Cristos a suferit
g pentru voi lăsându-vă exemplu ca să mergeți pe urmele lui.
22 El, care
nu a săvârșit păcat,
și nici nu s-a găsit înșelăciune în gura lui,
23 care, insultat fiind, nu a răspuns la insultă, suferind, nu amenința, ci s-a dat pe sine în mâna celui care judecă cu dreptate.
24 El însuși, pe lemn, a purtat păcatele noastre în trupul său pentru ca noi, murind pentru păcate, să trăim pentru dreptate. Prin rănile lui ați fost vindecați.
25 Căci erați ca niște oi rătăcite, dar acum v-ați întors la păstorul și supraveghetorul
h sufletelor voastre.
Note de subsol
a Termenul casă spirituală împreună cu verbul "a construi" este folosit în expresiile care se referă la templul lui Dumnezeu sau la comunitatea creştină, noul templu-sanctuar în care locuieşte Domnul pentru totdeauna (Mc 14,58; In 2,19; 1Cor 3,16.17). În textele de la Qumran, comunitatea este prezentată ca o "casă sfântă" construită pe piatra unghiulară "pentru a oferi o mireasmă plăcută".
b Cuvântul grec hierateuma nu se referă la funcţia preoţească, ci la comunitatea-grup a celor care îndeplinesc slujirea preoţească şi se bucură de o calitate specială.
c Această expresie redă o concepţie teologică ce subliniază iniţiativa radicală a lui Dumnezeu căreia nu i se poate sustrage nici măcar libera decizie a omului rebel. Nu este vorba de o predestinare rigidă, ci de stăpânirea suverană a lui Dumnezeu, demonstrată de-a lungul istoriei, care dă încredere credincioşilor în faţa apostaziei şi ostilităţii unei lumi care nu crede. Cuvintele sfântului Petru s-ar putea referi aici la evreii care l-au refuzat pe Mesia, care le era destinat lor ca popor ales.
d Expresia aceasta poate fi înţeleasă în relaţie cu ziua judecăţii de pe urmă (Is 10,31) sau în relaţie cu momentul în care Dumnezeu oferă darul mântuirii (Lc 1,68; 19,44).
e Autorul este atent la distincţia dintre cinstirea datorată lui Dumnezeu (teama evlavioasă) şi ascultarea respectuoasă faţă de autoritatea civilă, întrucât în Orient exista tendinţa divinizării împăratului.
f Nu este vorba de muncitorii plătiţi, nici de sclavii folosiţi pentru munci grele, ci de sclavii din familii, dintre care mulţi erau educaţi şi aveau responsabilităţi importante în administraţia casei. În această perioadă, comunitatea creştină se răspândise în oraşe, iar îndemnurile apostolului se referă la această categorie de sclavi.
g Unele manuscrise au: a murit.
h Lit.: episcopul.