II. PARTEA DOCTRINARĂ
Justificarea prin credință
Capitolul 3
1 O, galateni fără minte! Cine v-a vrăjit pe voi, înaintea ochilor cărora a fost prezentat Cristos răstignit?
2 Numai aceasta vreau să știu de la voi: ați primit Duhul din faptele Legii sau din ascultarea credinței?
3 Sunteți atât de fără minte? După ce ați început în Duh, sfârșiți acum în trup?
4 Ați suferit atâtea în zadar? Dacă totuși [a fost] în zadar!
a 5 Așadar, cel care vă dăruiește Duhul și înfăptuiește minuni printre voi [le face] datorită faptelor Legii sau datorită ascultării credinței?
6 Astfel, Abraham
a crezut în Dumnezeu și i s-a considerat aceasta ca justificare.
7 Să știți deci că fiii lui Abraham sunt cei din credință.
8 De altfel, Scriptura, știind dinainte că Dumnezeu [îi consideră] justificați pe păgâni datorită credinței, i-a vestit dinainte lui Abraham:
în tine vor fi binecuvântate toate popoarele,
9 astfel încât cei ce sunt din credință sunt binecuvântați împreună cu Abraham cel credincios.
10 Cei care se bazează pe faptele Legii sunt sub blestem, căci este scris:
Blestemat să fie oricine nu rămâne [fidel] tuturor celor scrise în cartea Legii ca să le împlinească b.
11 Pe de altă parte, este clar că nimeni nu este justificat prin Lege înaintea lui Dumnezeu, căci
cel drept va trăi din credință.
12 Însă Legea nu este din credință, ci
cel care împlinește acestea
va trăi în ele.
13 Cristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii
c, făcându-se pentru noi blestem, căci este scris: Blestemat oricine este atârnat pe lemn,
14 pentru ca binecuvântarea lui Abraham pentru popoare să vină în Cristos Isus ca să primim promisiunea
d Duhului prin credință.
Legea și promisiunea 15 Fraților, vorbesc ca un om: un testament convalidat, chiar al unui om, nimeni nu-l poate anula sau modifica.
16 Or, promisiunile i-au fost făcute lui Abraham și descendentului său. Nu se zice "descendenților" ca și cum ar fi fost mai mulți, ci ca pentru unul singur:
și descendentului său. Acesta este Cristos.
17 De fapt, asta vreau să spun: Legea promulgată după patru sute treizeci de ani nu poate anula testamentul convalidat de Dumnezeu
e, așa încât promisiunea să fie zădărnicită.
18 Căci dacă moștenirea ar veni din Lege, nu ar mai veni din promisiune. Dar Dumnezeu i-a dat har lui Abraham printr-o promisiune.
Rolul provizoriu al Legii 19 Atunci de ce este Legea? Ea a fost adăugată din cauza încălcărilor până când avea să vină descendentul, căruia i-a fost făcută promisiunea. Ea a fost dată prin îngeri, prin mâna unui mijlocitor
f.
20 Or, nu este mijlocitor pentru unul singur, însă Dumnezeu este unul.
21 Este deci Legea împotriva promisiunilor lui Dumnezeu?
g Nicidecum! Dacă ar fi fost dată o Lege care să poată da viața, într-adevăr justificarea ar veni din Lege.
22 Însă Scriptura a închis toate sub păcat pentru ca promisiunea să fie dată celor care cred prin credința în Isus Cristos.
Binefacerile credinței 23 Înainte de a fi venit credința, noi eram sub paza Legii, închiși pentru credința care avea să se descopere,
24 astfel că Legea a fost pedagogul
h nostru spre Cristos, ca să fim justificați prin credință.
25 Dar de când a venit credința, nu mai suntem sub pedagog.
26 Căci toți sunteți fii ai lui Dumnezeu prin credința în Cristos Isus.
27 Toți câți ați fost botezați în Cristos v-ați îmbrăcat în Cristos
i.
28 Așadar, nu mai este nici iudeu, nici grec, nici sclav, nici [om] liber, nici bărbat și nici femeie: voi toți sunteți una în Cristos Isus.
29 Iar dacă voi sunteți ai lui Cristos, atunci sunteți descendența lui Abraham, moștenitori după promisiune.
Note de subsol
a Ultima parte a versetului este tradusă diferit, în funcţie de insistenţa asupra tonului ameninţător sau de îndemn. Lit.: dacă, într-adevăr, chiar în zadar.
b Argumentul lui Paul în favoarea justificării prin credinţă, şi nu prin împlinirea Legii lui Moise, se bazează pe dificultatea împlinirii tuturor prescrierilor Legii, amplificată mult de tradiţia iudaică.
c După Dt 21,23, cadavrul unui condamnat la moarte prin spânzurare trebuia să fie îngropat în aceeaşi zi pentru a nu fi contaminată comunitatea de impuritatea prezenţei mortului. În acest caz, blestemul avea rolul de a urgenta îngroparea.
d Câteva manuscrise vechi înlocuiesc: promisiunea cu: binecuvântarea.
e Unele manuscrise adaugă: în Cristos.
f Textele biblice referitoare la promulgarea Legii de pe Sinai (Ex 19, 9.16; 24,15; Dt 4,11; 5,22) nu vorbesc despre prezenţa îngerilor. Dar tradiţia iudaică a interpretat fenomenele care au însoţit teofania (foc, nor, întuneric, fulgere, tunete, grindină etc.) drept o prezenţă a îngerilor. Existau şi tradiţii care vorbeau despre un rol de mijlocire al îngerilor în promulgarea Legii. Servindu-se de aceste tradiţii, Paul scoate în evidenţă inferioritatea Legii faţă de promisiunea care este rostită direct de către Dumnezeu. Vorbind de un mijlocitor, este clară aici referinţa la Moise. În literatura apocrifă, se exaltă acest rol al lui Moise, ca şi meritele Israelului, singura naţiune care a acceptat toate clauzele Legii. Comentând textul din Dt 33,2, Targumul Neofiti consideră că Dumnezeu s-ar fi adresat mai întâi vecinilor lui Israel. Dar fiii lui Ismael, când au găsit scris "să nu furi", au respins-o etc. Lista naţiunilor ajunge în alte scrieri apocrife până la 60. Dar Paul insistă asupra inferiorităţii şi ineficacităţii Legii în comparaţie cu promisiunea.
g O parte din manuscrisele cele mai vechi în loc de: Dumnezeu, au: Cristos, altele omit: Dumnezeu.
h Figura pedagogului este binecunoscută lumii greco-romane. De cele mai multe ori, pedagogii erau sclavi educaţi, prezenţi mereu în casa stăpânului, asigurând educaţia copiilor. Plotin evocă situaţia paradoxală a copilului liber, supus pedagogului sclav. Legea, ca, de altfel, şi pedagogul, este o etapă necesară în procesul de maturizare spre Cristos.
i În Scriptură haina are un sens profund: protecţie a corpului împotriva intemperiilor, haina este şi un semn al integrării într-o comunitate. Omul gol este fără apărare, "ca un sclav tras de funie". Dar haina unui om exprimă într-un fel şi personalitatea sa, face parte din eu-l său. "Îmbrăcarea în Cristos" la botez are o importanţă comunitară şi personală: comunitară, asigurând unitatea comunităţii; personală, renunţând la omul vechi şi la poftele sale.