I. PROLOG
Destinatarii
Capitolul 1
1 Paul, slujitor al lui Cristos Isus, chemat să fie apostol, ales ca să vestească evanghelia lui Dumnezeu,
2 pe care o promisese de mai înainte prin profeții săi în Sfintele Scripturi,
3 despre Fiul său născut după trup din descendența lui David,
4 rânduit Fiu al lui Dumnezeu
a cu putere, după Duhul sfințeniei
b prin învierea din morți, Isus Cristos Domnul nostru,
5 prin care am primit har și misiunea apostolică de a duce la ascultarea credinței, pentru numele său, toate națiunile,
6 între care sunteți și voi, chemați ai lui Isus Cristos:
7 tuturor celor care sunt în Roma, celor iubiți de Dumnezeu, numiți sfinți
c, har vouă și pace
d de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Isus Cristos.
Rugăciunea de mulțumire 8 Înainte de toate, mulțumesc Dumnezeului meu, prin Isus Cristos, pentru voi toți, întrucât credința voastră este vestită în toată lumea.
9 Martor îmi este Dumnezeu, căruia îi slujesc în duhul meu prin predicarea evangheliei Fiului său, că îmi aduc aminte fără încetare de voi
10 oriunde în rugăciunile mele ca, prin voința lui Dumnezeu, să am vreodată ocazia potrivită de a veni la voi,
11 căci doresc mult să vă văd pentru a vă împărtăși vreun dar spiritual ca să fiți întăriți,
12 sau mai bine pentru a fi mângâiat alături de voi prin credința comună: a voastră și a mea.
13 Fraților, nu vreau să vă fie necunoscut că de multe ori am dorit să vin la voi, ca să culeg și printre voi vreun rod ca și la celelalte națiuni, dar am fost împiedicat până astăzi.
14 Le sunt dator și grecilor și barbarilor, și celor înțelepți și celor neștiutori,
15 astfel încât, în ceea ce mă privește, sunt dornic de a vă vesti evanghelia și vouă, celor din Roma.
II. PARTEA DOGMATICĂTema principală a epistolei: evanghelia mântuirii 16 De fapt, eu nu mă rușinez de evanghelie, căci ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea oricărui [om] care crede, mai întâi a iudeului și apoi a grecului.
17 Căci dreptatea lui Dumnezeu este revelată în ea din credință spre credință, după cum este scris:
Cel drept va trăi din credință.
1. DE LA PĂCAT LA MÂNTUIRE PRIN CREDINȚĂToți oamenii sunt păcătoși 18 Într-adevăr, mânia lui Dumnezeu se face cunoscută din cer asupra oricărei nelegiuiri și nedreptăți a oamenilor care înăbușă adevărul prin nelegiuire;
19 pentru că ceea ce poate fi cunoscut despre Dumnezeu, este vădit în ei, întrucât Dumnezeu li s-a făcut cunoscut.
20 De fapt, realitatea sa invizibilă sau puterea sa veșnică și dumnezeirea lui pot fi cunoscute cu mintea de la creația lumii, în făpturile lui, așa încât ei nu se pot scuza.
21 Căci, deși l-au cunoscut pe Dumnezeu, ei nu l-au preamărit ca Dumnezeu și nu i-au adus mulțumire, ci au rătăcit în cugetări inutile, iar inima lor nechibzuită s-a întunecat.
22 Pretinzându-se înțelepți, au înnebunit
23 și au înlocuit gloria Dumnezeului nepieritor cu imitația chipului omului pieritor, al păsărilor, al patrupedelor și al reptilelor.
24 De aceea i-a lăsat Dumnezeu pradă necurăției, în voia poftelor inimii lor, așa încât își necinstesc singuri trupurile.
25 Aceștia au schimbat adevărul lui Dumnezeu în minciună: au cinstit și au adus cult creaturii în locul Creatorului, care este binecuvântat în veci. Amin!
Păcatul în lumea păgână 26 De aceea i-a lăsat Dumnezeu pradă patimilor rușinoase: astfel, femeile lor au schimbat raporturile firești cu cele împotriva naturii.
27 La fel și bărbații, abandonând raportul firesc cu femeia, s-au aprins de patimă unii pentru alții; săvârșind nerușinarea bărbați cu bărbați, și-au primit ei înșiși cuvenita răsplată pentru perversiunile lor.
28 Și, deoarece ei nu au considerat important să ajungă la Dumnezeu prin cunoaștere, Dumnezeu i-a lăsat pradă unei minți stricate ca să facă cele nepermise.
29 Astfel, s-au umplut de orice nelegiuire, răutate, lăcomie, viciu
e, plini de invidie, crimă, ceartă, viclenie, înșelătorie; ei sunt bârfitori,
30 defăimători, dușmani ai lui Dumnezeu, jignitori, îngâmfați, lăudăroși, iscusiți la rele, neascultători de părinți,
31 fără de minte, fără cuvânt, fără inimă, fără milă.
32 Aceștia, deși cunosc cele drepte ale lui Dumnezeu: că cei care practică astfel de lucruri sunt vrednici de moarte, ei nu numai că le săvârșesc, ci îi și aprobă pe cei care le săvârșesc.
Note de subsol
a Afirmaţia sfântului Paul nu înseamnă că Isus Cristos nu ar fi fost totdeauna Fiul lui Dumnezeu, ci că, prin întrupare ("după trup"), a intrat în istoria omenirii, dar nu a jucat rolul care ar fi convenit demnităţii sale. Abia după înviere, trupul său glorificat a devenit "cu toată puterea" instrument care îi mântuieşte şi îi sfinţeşte pe oameni şi i se poate atribui titlul de Kyrios (Domn).
b Expresia greacă traduce o formă de genitiv ebraic ce ar putea fi echivalent şi cu "Duhul sfinţitor".
c În NT, ca şi în VT, sfinţenia este, în primul rând, atribut al lui Dumnezeu. Prin extensiune, este sfânt tot ceea ce este în contact intim cu Dumnezeu. Predica apostolică insistă asupra sfinţeniei lui Cristos, a creştinilor care participă la sfinţenia lui Cristos şi a Duhului Sfânt prin care această sfinţenie le este comunicată. Expresia "sfinţii" le este atribuită în NT şi creştinilor (Rom 1,7; 12,13; 15,25.26.31; 1Cor 1,2; 6,1; 16,15-16; Ef 3,8; 4,12; Col 1,2; 1Tim 5,10; Flm 7; Fap 9,13.32.44; 26,10; Ap 8,3; 16,6; 17,6).
d Sintetizând urarea de bucurie (chaire = ave) din lumea greco-romană şi urarea de pace (shalôm) din lumea ebraică, sfântul Paul obţine o formă de salut care va predomina în creştinism. Harul şi pacea sunt prin excelenţă darurile pe care Dumnezeu şi Cristos le fac celor credincioşi.
e Ordinea păcatelor enumerate până aici diferă foarte mult în unele manuscrise. Câteva manuscrise, după: răutate, introduc: desfrâu, probabil datorită asemănării între ponería = răutate şi pornéia = desfrâu.