INTRODUCERE
Prolog
Capitolul 1
1 În prima carte, o, Teofil
a, am tratat
b despre tot ce a făcut și a învățat Isus, de la început
2 până în ziua în care a fost înălțat, după ce, prin Duhul Sfânt
c, i-a instruit pe apostolii pe care îi alesese.
3 După pătimirea sa, el li s-a prezentat viu, cu multe dovezi, arătându-li-se timp de patruzeci de zile și vorbindu-le despre cele privitoare la împărăția lui Dumnezeu.
Misiunea încredințată apostolilor 4 Și, în timp ce era cu ei
d, le-a poruncit să nu se îndepărteze de Ierusalim, ci să aștepte promisiunea Tatălui "pe care, [zicea el], ați auzit-o de la mine:
5 Ioan a botezat cu apă, dar voi veți fi botezați cu Duhul Sfânt, nu după multe zile".
6 Atunci, cei care se adunaseră l-au întrebat: "Doamne, în acest timp vei restaura împărăția lui Israel?"
7 Dar el le-a zis: "Vouă nu vă este dat să cunoașteți timpurile sau momentele pe care Tatăl le-a stabilit prin propria autoritate.
8 Însă, când va veni Duhul Sfânt asupra voastră, voi veți primi o putere și îmi veți fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea și Samaria, și până la marginile pământului".
Înălțarea lui Isus 9 Și după ce a spus acestea, sub privirile lor, el a fost înălțat și un nor l-a ascuns din ochii lor.
10 În timp ce erau cu ochii ațintiți spre cer și el se înălța, iată că le-au apărut doi bărbați în haine albe
11 și le-au spus: "Bărbați galileeni, de ce stați privind la cer?
e Acest Isus, care a fost înălțat de la voi la cer, va veni tot așa cum l-ați văzut mergând spre cer".
I. AȘTEPTAREA DUHULUI SFÂNTComunitatea apostolilor 12 Atunci ei s-au întors la Ierusalim de la muntele numit al Măslinilor
f, care se află aproape de Ierusalim, cât un drum în zi de sâmbătă
g.
13 Când au intrat, au urcat în încăperea de sus, unde obișnuiau să se adune
h. Erau: Petru și Ioan, Iacob și Andrei, Filip și Toma, Bartolomeu și Matei, Iacob, fiul lui Alfeu, și Simon Zelotul și Iuda al lui Iacob.
14 Toți aceștia, într-un cuget, stăruiau în rugăciune împreună cu femeile și cu Maria, mama lui Isus, și cu frații lui.
Alegerea lui Matia în locul lui Iuda 15 În zilele acelea, Petru s-a ridicat în mijlocul fraților - mulțimea celor adunați în acel loc era cam de o sută douăzeci de persoane
i - și a spus:
16 "Fraților, trebuia să se împlinească Scriptura pe care a spus-o dinainte Duhul Sfânt prin gura lui David despre Iuda, cel care a devenit călăuza celor care l-au prins pe Isus.
17 Căci el era din numărul nostru și fusese părtaș al aceleiași slujiri.
18 Dar acesta și-a cumpărat un ogor din plata nelegiuirii sale și, căzând cu capul în jos
j, a crăpat la mijloc și i s-au vărsat toate măruntaiele.
19 [Faptul] a devenit atât de cunoscut tuturor locuitorilor Ierusalimului, încât locul acela este numit în limba lor «Hacheldamah», adică «Ogorul Sângelui».
20 Căci este scris în cartea Psalmilor:
Să devină locuința lui pustie
și să nu fie locuitor în eași
Misiunea lui să o ia altul.
21 Așadar, trebuie ca unul dintre acești bărbați, care ne-au însoțit în tot timpul cât a trăit printre noi
k Domnul Isus,
22 începând de la botezul lui Ioan până în ziua în care a fost înălțat de la noi, să devină martor al învierii lui împreună cu noi".
23 Au propus doi: pe Iosif, cel chemat Barsaba
l, numit și Iustus, și pe Matia
m.
24 Apoi s-au rugat astfel: "Tu, Doamne, care cunoști inimile tuturor, arată-ne pe care dintre aceștia doi l-ai ales,
25 ca să ia locul în această slujire și în apostolatul din care a căzut Iuda, ca să meargă la locul care i se cuvenea".
26 Atunci au tras la sorți
n pentru ei și sorțul a căzut pe Matia, iar el a fost numărat cu cei unsprezece
o apostoli.
Note de subsol
a Vezi n. Lc 1,3.
b Lit.: Primul cuvânt l-am făcut, o, Teofil, despre toate câte a început Isus să facă şi să spună.
c Poate fi înţeles şi ca înălţat prin Duhul Sfânt.
d Sensul verbului synalizo este nesigur. În greaca clasică înseamnă "a mânca sare împreună", "a sta la o masă comună", dar nu este atestat decât după sec. al II-lea. Lingviştii presupun o altă rădăcină - synaulizo care înseamnă "a fi, a sta împreună".
e Unele manuscrise omit: la cer.
f Muntele Măslinilor se întinde paralel cu colina pe care se afla templul, separat de aceasta prin valea Cedron. Are trei vârfuri: la nord (810 m) vârful numit "Viri Galilaei", în centru (808 m), locul tradiţional al înălţării lui Isus la ceruri, iar la sud (734 m) "Muntele Scandalului" (cf. 2Rg 23,14-16) datorită cultului adus aici zeităţilor păgâne. Pe partea estică se află localităţile Betania şi Betfaghe.
g După interpretările rabinilor, un evreu se putea deplasa în zi de sâmbătă până la o distanţă de 2000 de coţi (aproximativ 1 km).
h Încăperea de la etaj în locuinţele evreilor înstăriţi era folosită ca sală de reuniune, loc de studiu şi de rugăciune.
i Mulţi interpreţi presupun că sfântul Luca ar face referinţă la numărul necesar pentru constituirea unui Sinedriu local, dar prezenţa femeilor în acest grup ca şi aproximaţia ("cam") infirmă această interpretare.
j Expresia este neclară şi se traduce "cu capul înainte" (cf. Înţ 4,19), ori "s-a umflat". Câteva manuscrise, făcând aluzie la descrierea morţii lui Iuda din Mt 27,3-10, schimbă termenul cu: s-a spânzurat. Deşi relatările despre moartea lui Iuda sunt divergente, în NT, ele concordă în a scoate în evidenţă că Iuda a murit în mod tragic ca o consecinţă a perfidiei şi trădării sale.
k Lit.: intra şi ieşea împreună cu noi. Expresia subliniază aici că mărturia pe care o dă un apostol trebuie să se bazeze pe participarea directă şi neîntreruptă la activitatea publică a lui Isus. De fapt, Luca, în Evanghelia sa (23,49-50), spre deosebire de ceilalţi evanghelişti, ni-i prezintă pe apostoli ca martori şi în timpul răstignirii.
l Bar-saba înseamnă "fiul" unei femei cu numele de "Saba". Acest Iosif Barsaba, la fel ca mulţi evrei din perioada aceasta, are şi un nume latin: Iustus = cel drept.
m Matia este forma scurtă a lui Matatiah = darul lui Dumnezeu. După Eusebiu din Cezareea, Matia era unul dintre cei şaptezeci şi doi de discipoli. După Rusalii ar fi predicat în Iudeea şi ar fi fost ucis cu pietre de către evrei. Există şi o evanghelie apocrifă care-i poartă numele.
n Tragerea la sorţi era o practică foarte răspândită în lumea antică. În VT nu este considerată ca o magie, din contra, Dumnezeu, înaintea căruia se făcea tragerea la sorţi, era cel care decide. Cea mai cunoscută formă de tragere la sorţi este aceea de a introduce zarurile şi a le scutura până ce cade unul. Tragerea la sorţi scoate în evidenţă aspectul carismatic al unei vocaţii pentru a îndeplini o slujire în Biserică şi exclude falsa democratizare a ocupării funcţiilor în comunitate. De notat că Luca nu va mai vorbi despre această practică după coborârea Duhului Sfânt.
o Unele manuscrise au: cei doisprezece.