Faptele Apostolilor

Capitolul 4

1. Pe când vorbeau poporului, au venit la ei preoții, comandantul gărzii templului și saduceii,
2. înfuriați că învață poporul și vestesc în [numele] lui Isus învierea din morți.
3. Au pus mâinile pe ei și i-au aruncat în închisoare până a doua zi, căci era deja seară.
4. Dar mulți dintre cei care auziseră cuvântul au crezut și numărul bărbaților s-a ridicat la aproape cinci mii.
5. A doua zi s-au adunat în Ierusalim comandanții, bătrânii și cărturarii,
6. marele preot Anna, Caiafa, Ioan și Alexandru și toți câți erau din neamul arhieresc,
7. i-au adus în mijloc și au început să-i interogheze: "Cu ce putere și în numele cui faceți voi aceasta?"
8. Atunci Petru, plin de Duhul Sfânt, le-a spus: "Conducători ai poporului și bătrâni,
9. noi suntem cercetați pentru binele făcut unui om bolnav și cum a fost acesta vindecat.
10. Să vă fie cunoscut tuturor și întregului popor al lui Israel: în numele lui Isus Cristos Nazarineanul, pe care voi l-ați răstignit, dar pe care Dumnezeu l-a înviat din morți, în el stă acesta înaintea voastră vindecat.
11. [Isus] este piatra disprețuită de voi, constructorii, care a ajuns piatra unghiulară.
12. Și nu este în nimeni altul mântuirea, pentru că nu este nici un alt nume sub cer dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiți".
13. Văzând îndrăzneala lui Petru și a lui Ioan și știind că sunt oameni fără învățătură și necunoscători, au rămas uimiți. Îi recunoșteau că fuseseră cu Isus.
14. Dar, privindu-l pe omul vindecat, care stătea în picioare împreună cu ei, nu puteau spune nimic împotrivă.
15. Atunci, poruncindu-le să iasă afară din Sinedriu, s-au sfătuit între ei,
16. spunând: "Ce să facem cu acești oameni? Căci le este cunoscut tuturor celor care locuiesc în Ierusalim că prin ei s-a săvârșit o adevărată minune și nu o putem nega.
17. Dar ca [aceasta] să nu se răspândească și mai mult în popor, să-i amenințăm să nu mai vorbească nimănui în numele acesta".
18. Și chemându-i, le-au poruncit să nu mai vorbească absolut deloc și să nu mai învețe în numele lui Isus.
19. Dar Petru și Ioan le-au răspuns: "Judecați voi dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai degrabă de voi decât de Dumnezeu.
20. Căci noi nu putem să nu vorbim despre ceea ce am văzut și am auzit".
21. Dar ei, amenințându-i din nou, i-au lăsat să plece, negăsind nimic pentru ce să-i pedepsească, din cauza poporului, pentru că toți îl preamăreau pe Dumnezeu pentru cele întâmplate.
22. Căci omul cu care se făcuse acest semn de vindecare avea mai mult de patruzeci de ani.
23. După ce au fost lăsați să plece, au venit la ai lor și le-au vestit toate câte le spuseseră arhiereii și bătrânii.
24. Iar ei, când au auzit, și-au ridicat împreună glasul către Dumnezeu și au spus: "Stăpâne, tu care ai făcut cerul, pământul și marea și toate câte sunt în ele,
25. tu le-ai spus părinților noștri, prin Duhul Sfânt, prin gura slujitorului tău David: De ce s-au întărâtat națiunile și popoarele au născocit planuri deșarte.
26. S-au ridicat regii pământului și conducătorii s-au răzvrătit laolaltă împotriva Domnului și împotriva Unsului său.
27. Căci, într-adevăr, împotriva slujitorului tău sfânt, Isus, pe care tu l-ai uns, s-au adunat în cetatea aceasta Irod și Ponțiu Pilat, împreună cu păgânii și popoarele lui Israel,
28. ca să împlinească toate câte mâna ta și voința ta le-au stabilit mai dinainte ca să fie.
29. Și acum, Doamne, privește de sus la amenințările lor și îngăduie servitorilor tăi să vestească cuvântul tău cu toată îndrăzneala
30. și întinde-ți mâna ca să se facă vindecări, semne și minuni prin numele slujitorului tău sfânt, Isus".
31. Pe când se rugau, s-a cutremurat locul în care erau adunați; toți s-au umplut de Duhul Sfânt și vesteau cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală.
32. Mulțimea celor care au crezut era o singură inimă și un singur suflet. Nici unul dintre ei nu spunea că ceea ce are este al său, ci toate le aveau în comun.
33. Apostolii dădeau mărturie cu multă putere despre învierea Domnului Isus și ei toți se bucurau de mult har.
34. De fapt, nu era nici unul dintre ei care să ducă lipsă, căci toți care posedau terenuri sau case, le vindeau, aduceau prețul celor vândute
35. și îl puneau la picioarele apostolilor; apoi se împărțea fiecăruia după cum avea nevoie.
36. Și Iosif, numit de către apostoli Barnaba care, tradus, înseamnă Fiul Mângâierii, un levit, de loc din Cipru,
37. vânzând un ogor pe care îl avea, a adus banii și i-a pus la picioarele apostolilor.

Petru și Ioan în fața Sinedriului

Capitolul 4