Scrisoarea către Evrei
traducerea catolică
Editura Sapientia din Iaşi
Capitolul 1
- După ce în trecut a vorbit în multe rânduri și în multe moduri părinților noștri prin profeți, Dumnezeu,
- în aceste zile din urmă, ne-a vorbit nouă prin Fiul, pe care l-a pus moștenitor a toate, prin care a făcut și veacurile.
- Acesta, fiind strălucirea gloriei și chipul ființei sale și ținând toate prin cuvântul puterii sale, după ce a săvârșit purificarea păcatelor, s-a așezat la dreapta maiestății, în ceruri,
- devenind cu atât mai presus decât îngerii, cu cât a moștenit un nume mai deosebit decât al lor.
- De fapt, căruia dintre îngeri i-a spus vreodată: Fiul meu ești tu; eu astăzi te-am născut și iarăși: Eu îi voi fi lui Tată și el îmi va fi Fiu?
- Dar, din nou, când îl introduce pe primul născut în lume, spune: Și să-l adore toți îngerii lui Dumnezeu.
- Iar cu privire la îngeri spune: Cel care îi face pe îngerii săi duhuri și pe slujitorii săi flăcări de foc,
- dar cu privire la Fiul: Tronul tău, Dumnezeule, este în vecii vecilor, și sceptrul dreptății este sceptrul împărăției tale.
- Ai iubit dreptatea și ai urât nelegiuirea, de aceea, Dumnezeule, te-a uns Dumnezeul tău cu untdelemnul bucuriei mai presus de cei părtași cu tine.
- Și: Tu, Doamne, de la început ai întemeiat pământul, și lucrările mâinilor tale sunt cerurile.
- Ele vor pieri, dar tu rămâi și toate se vor învechi ca o haină,
- iar tu le vei înfășura ca pe o mantie; și ca o haină vor fi schimbate, dar tu ești același, iar anii tăi nu se vor sfârși.
- Și căruia dintre îngeri i-a zis vreodată: Șezi la dreapta mea până când voi pune pe dușmanii tăi sub picioarele tale?
- Oare nu sunt ei toți duhuri care slujesc, trimiși cu o misiune în folosul acelora care vor moșteni mântuirea?
Dumnezeu a vorbit prin Fiul său
Capitolul 1
1 După ce în trecut a vorbit în multe rânduri și în multe moduri părinților noștri prin profeți, Dumnezeu, 2 în aceste zile din urmă a, ne-a vorbit nouă prin Fiul b, pe care l-a pus moștenitor a toate, prin care a făcut și veacurile c. 3 Acesta, fiind strălucirea gloriei și chipul ființei d sale și ținând toate prin cuvântul puterii sale, după ce a săvârșit purificarea păcatelor e, s-a așezat la dreapta maiestății, în ceruri f, 4 devenind cu atât mai presus decât îngerii, cu cât a moștenit un nume mai deosebit decât al lor.Fiul este mai presus de îngeri
5 De fapt, căruia dintre îngeri i-a spus vreodată:
Fiul meu ești tu;
eu astăzi te-am născut
și iarăși:
Eu îi voi fi lui Tată
și el îmi va fi Fiu?
6 Dar, din nou, când îl introduce pe primul născut g în lume, spune:
Și să-l adore toți îngerii lui Dumnezeu.
7 Iar cu privire la îngeri spune:
Cel care îi face pe îngerii săi duhuri
și pe slujitorii săi flăcări de foc h,
8 dar cu privire la Fiul:
Tronul tău, Dumnezeule, este în vecii vecilor,
și sceptrul dreptății este sceptrul împărăției tale i.
9 Ai iubit dreptatea și ai urât nelegiuirea,
de aceea, Dumnezeule, te-a uns Dumnezeul tău
cu untdelemnul bucuriei mai presus de cei părtași cu tine.
10 Și:
Tu, Doamne, de la început ai întemeiat pământul,
și lucrările mâinilor tale sunt cerurile.
11 Ele vor pieri, dar tu rămâi
și toate se vor învechi ca o haină,
12 iar tu le vei înfășura ca pe o mantie;
și ca o haină j vor fi schimbate,
dar tu ești același, iar anii tăi nu se vor sfârși.
13 Și căruia dintre îngeri i-a zis vreodată:
Șezi la dreapta mea
până când voi pune pe dușmanii tăi
sub picioarele tale? k
14 Oare nu sunt ei toți duhuri care slujesc, trimiși cu o misiune în folosul acelora care vor moșteni mântuirea?
Note de subsol
a Lit.: în ultima dintre aceste zile. Spre deosebire de VT, unde intervenţia decisivă a lui Dumnezeu era situată într-un viitor nedeterminat, autorul afirmă aici că timpurile de pe urmă, epoca mesianică, sunt deja prezente. Creştinii participă deja la bunurile definitive, promise pentru aceste timpuri.
b Lit.: printr-un Fiu. Printr-o structură simetrică, dar opusă v. 1, acest verset scoate în evidenţă diferenţa dintre revelaţia VT şi revelaţia definitivă în Cristos: revelaţia din VT este adresată în trecut, "în multe rânduri şi în multe moduri, părinţilor noştri, prin profeţi", pe când cea nouă este în prezent, o singură dată (lipsa articolului de la substantivul "Fiu"), adresată nouă, prin Fiul.
c Unele versiuni traduc: univers, lume. Termenul grec aion, echivalând cu cel latin aevum, desemnează un interval de timp ce nu are limite perceptibile.
d Lit.: amprenta substanţei. Autorul nu se mulţumeşte cu o descriere a atributelor divine, ca în textul din care se inspiră (Înţ 7,25-26), şi nici nu foloseşte un limbaj filozofic, ci alege o expresie abstractă care să redea relaţia profundă a Fiului cu Dumnezeu, nelimitată de vreun aspect particular. Prin această expresie şi cea anterioară, strălucirea gloriei, autorul ni-l prezintă pe Fiul ca distinct de Tatăl dar intim unit cu el şi de aceeaşi substanţă.
e Multe manuscrise adaugă: prin el însuşi.
f Lit.: în regiunile înalte. Este o expresie poetică folosită şi în LXX pentru a indica cerurile. În Biblie, această expresie nu caută localizarea simplistă a lui Dumnezeu, ci descrie transcendenţa lui.
g Titlul "primul născut" exprimă aici superioritatea dată de Dumnezeu lui Isus Cristos faţă de oameni şi îngeri, o dată cu victoria pascală.
h Mulţi comentatori înţeleg textul în felul următor: Cel care îşi face mesageri din vânturi şi slujitori din flăcările de foc.
i Unele manuscrise importante au în loc de: împărăţiei tale, împărăţiei lui.
j În unele manuscrise lipseşte: ca o haină.
k Lit.: scăunel sub picioarele tale. Cf. n. Lc 20,43.
|
|
|
|
© 2013 DeiVerbum.ro - un proiect dezvoltat de Catholica.ro în colaborare cu Ercis.ro şi EdituraSapientia.ro