DeiVerbum.ro

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13

Scrisoarea către Evrei

traducerea catolică
Editura Sapientia din Iaşi

    Capitolul 9

    1. Într-adevăr, și prima alianță avea rituri ale cultului și un templu, dar pământesc.
    2. Căci a fost construit cortul; primul, în care erau candelabrul și masa cu pâinile pentru ofrandă, este numit Sfânta;
    3. după a doua catapeteasmă, era cortul numit Sfânta Sfintelor,
    4. care avea altarul de aur pentru tămâiere, chivotul alianței acoperit în întregime cu aur în care se afla un vas din aur cu mană, toiagul lui Aaron, ce înfrunzise, și tablele alianței.
    5. Deasupra lui erau heruvimii măririi care umbreau altarul ispășirii.
    6. Fiind acestea astfel pregătite, preoții care aduc cult intră mereu în cortul cel dintâi.
    7. Dar în cel de-al doilea intră numai marele preot o dată pe an, nu fără sânge pe care îl oferă pentru sine și pentru greșelile poporului.
    8. Duhul Sfânt arată astfel că drumul spre Sfânta Sfintelor nu este încă descoperit cât timp rămâne primul cort.
    9. Aceasta este o parabolă pentru timpul de față, după care darurile și jertfele care se aduc nu pot desăvârși conștiința celui care aduce cult.
    10. Acestea sunt doar rituri trupești cu privire la mâncăruri, la băuturi și la diferite spălări impuse până la timpul îndreptării.
    11. Dar Cristos, devenit marele preot al bunurilor viitoare, trecând printr-un cort mai mare și mai desăvârșit, care nu este făcut de mână [de om], adică nu este din această lume,
    12. a intrat o dată pentru totdeauna în Sfânta Sfintelor nu cu sânge de țapi și viței, ci cu propriul lui sânge, dobândind o mântuire veșnică.
    13. Căci dacă sângele de țapi și de tauri și cenușa de juncă cu care sunt stropiți cei întinați îi sfințește, dându-le curăția trupului,
    14. cu cât mai mult sângele lui Cristos, care prin Duhul veșnic s-a oferit pe sine fără prihană lui Dumnezeu, va curăți conștiința voastră de faptele moarte, pentru a sluji Dumnezeului celui viu.
    15. Și de aceea el este mijlocitorul unei alianțe noi, pentru ca, prin moartea lui pentru răscumpărarea din greșelile din timpul primei alianțe, cei chemați să primească promisiunea moștenirii veșnice.
    16. De fapt, unde este un testament, este necesar să fie dovedită moartea celui ce a făcut testamentul.
    17. Căci testamentul devine valabil după moarte; nu are nici o putere cât timp trăiește cel ce l-a făcut.
    18. De aceea, nici prima alianță nu a fost consfințită fără sânge.
    19. Într-adevăr, după ce a rostit toate poruncile din Lege în fața poporului, Moise a luat sângele vițeilor și al țapilor, împreună cu apă, lână roșie și isop, și a stropit însăși cartea și tot poporul,
    20. spunând: Acesta este sângele alianței pe care Dumnezeu a prescris-o pentru voi.
    21. Și tot la fel a stropit cu sânge cortul și toate vasele de cult.
    22. De altfel, după Lege, aproape toate se purifică prin sânge și fără vărsare de sânge nu există iertare.
    23. Deci, dacă era necesar ca imaginile realităților cerești să fie purificate astfel, înseși realitățile cerești [trebuie să fie purificate] prin jertfe mai bune decât acestea.
    24. Căci Cristos nu a intrat într-un sanctuar făcut de mână [de om], prefigurare a celui adevărat, ci chiar în cer, ca să fie acum prezent înaintea feței lui Dumnezeu în favoarea noastră,
    25. și nu ca să se jertfească pe sine de mai multe ori, așa cum marele preot intră în sanctuar în fiecare an cu sângele altcuiva,
    26. căci ar fi trebuit să sufere de mai multe ori de la întemeierea lumii. Dar acum, la împlinirea timpurilor, el s-a arătat o singură dată ca să distrugă păcatul prin jertfa lui.
    27. Și după cum oamenilor le este dat să moară o singură dată, iar după aceasta este judecata,
    28. tot la fel și Cristos, după ce s-a jertfit o dată ca să ia asupra sa păcatele celor mulți, se va arăta a doua oară, fără păcat, pentru a-i mântui pe cei care îl așteaptă.

    Neputința cultului vechi

    Capitolul 9

    1 Într-adevăr, și prima alianță avea rituri ale cultului și un templu, dar pământesc. 2 Căci a fost construit cortul; primul, în care erau candelabrul a și masa cu pâinile pentru ofrandă b, este numit Sfânta; 3 după a doua catapeteasmă c, era cortul numit Sfânta Sfintelor, 4 care avea altarul de aur pentru tămâiere d, chivotul alianței acoperit în întregime cu aur în care se afla un vas din aur cu mană, toiagul lui Aaron, ce înfrunzise, și tablele alianței e. 5 Deasupra lui erau heruvimii măririi care umbreau altarul ispășirii f.
         6 Fiind acestea astfel pregătite, preoții care aduc cult intră mereu în cortul cel dintâi. 7 Dar în cel de-al doilea intră numai marele preot o dată pe an, nu fără sânge pe care îl oferă pentru sine și pentru greșelile poporului. 8 Duhul Sfânt arată astfel că drumul spre Sfânta Sfintelor nu este încă descoperit cât timp rămâne primul cort. 9 Aceasta este o parabolă pentru timpul de față, după care darurile și jertfele care se aduc nu pot desăvârși conștiința celui care aduce cult. 10 Acestea sunt doar rituri trupești cu privire la mâncăruri, la băuturi și la diferite spălări impuse până la timpul îndreptării.

    Cultul ceresc al lui Cristos

        11 Dar Cristos, devenit marele preot al bunurilor viitoare g, trecând h printr-un cort mai mare și mai desăvârșit, care nu este făcut de mână [de om], adică nu este din această lume, 12 a intrat o dată pentru totdeauna în Sfânta Sfintelor nu cu sânge de țapi și viței, ci cu propriul lui sânge, dobândind o mântuire veșnică. 13 Căci dacă sângele de țapi și de tauri și cenușa de juncă cu care sunt stropiți cei întinați îi sfințește, dându-le curăția trupului, 14 cu cât mai mult sângele lui Cristos, care prin Duhul veșnic s-a oferit pe sine fără prihană lui Dumnezeu, va curăți conștiința voastră i de faptele moarte, pentru a sluji Dumnezeului celui viu.

    Noua alianță

        15 Și de aceea el este mijlocitorul unei alianțe noi, pentru ca, prin moartea lui pentru răscumpărarea din greșelile din timpul primei alianțe, cei chemați să primească promisiunea moștenirii veșnice. 16 De fapt, unde este un testament j, este necesar să fie dovedită moartea celui ce a făcut testamentul. 17 Căci testamentul devine valabil după moarte; nu are nici o putere cât timp trăiește cel ce l-a făcut. 18 De aceea, nici prima alianță nu a fost consfințită fără sânge.
         19 Într-adevăr, după ce a rostit toate poruncile din Lege în fața poporului, Moise a luat sângele vițeilor și al țapilor k, împreună cu apă, lână roșie și isop, și a stropit însăși cartea și tot poporul, 20 spunând: Acesta este sângele alianței pe care Dumnezeu a prescris-o pentru voi. 21 Și tot la fel a stropit cu sânge cortul și toate vasele de cult. 22 De altfel, după Lege, aproape toate se purifică prin sânge și fără vărsare de sânge nu există iertare. 23 Deci, dacă era necesar ca imaginile realităților cerești să fie purificate astfel, înseși realitățile cerești [trebuie să fie purificate] l prin jertfe mai bune decât acestea.

    Eficacitatea jertfei lui Cristos

        24 Căci Cristos nu a intrat într-un sanctuar făcut de mână [de om], prefigurare a celui adevărat, ci chiar în cer, ca să fie acum prezent înaintea feței lui Dumnezeu în favoarea noastră, 25 și nu ca să se jertfească pe sine de mai multe ori, așa cum marele preot intră în sanctuar în fiecare an cu sângele altcuiva, 26 căci ar fi trebuit să sufere de mai multe ori de la întemeierea lumii. Dar acum, la împlinirea timpurilor, el s-a arătat o singură dată ca să distrugă păcatul prin jertfa lui. 27 Și după cum oamenilor le este dat să moară o singură dată, iar după aceasta este judecata, 28 tot la fel și Cristos, după ce s-a jertfit o dată ca să ia asupra sa păcatele celor mulți, se va arăta a doua oară, fără păcat, pentru a-i mântui pe cei care îl așteaptă.

     

    Note de subsol

    a Descrierea sanctuarului construit de Moise în pustiu după modelul arătat de Dumnezeu pe munte se află în Ex 25-26. Intrând în primul cort, în partea stângă, spre sud, se afla candelabrul cu şapte braţe (menorah), în întregime din aur, pe care ardeau zi şi noapte şapte candele.
    b Masa cu pâinile pentru ofrandă sau "masa prezentării" sau "sfânta masă" se afla în dreapta candelabrului şi era acoperită cu un strat de aur. Pe ea se expuneau în două rânduri de câte şase cele douăsprezece pâini consacrate, care reprezentau cele douăsprezece triburi ale lui Israel. Aceste pâini erau reînnoite în fiecare sâmbătă şi apoi consumate numai de preoţi; erau oferite în faţa lui Dumnezeu ca mulţumire pentru toate darurile sale, de unde şi numele lor: "pâinile feţei".
    c La intrarea în primul cort (Sfânta) şi la intrarea în al doilea cort (Sfânta Sfintelor) era câte o catapeteasmă. Cf. n. Mc 15,38.
    d Altarul pentru tămâiere era de formă paralelipipedică (de aproximativ 45/45 cm şi înălţime de 90 cm) din lemn de salcâm şi acoperit cu aur. Pe altar se aşeza vasul pentru arderea tămâiei, tot din aur, plin cu cărbuni aprinşi peste care se punea tămâia şi mirodeniile. Cu acest vas intra marele preot în Sfânta Sfintelor o singură dată pe an, în ziua Ispăşirii. Fumul de tămâie devenea astfel o perdea care îl proteja de vederea directă a chivotului din care îi vorbea Dumnezeu.
    e Chivotul sau arca alianţei era un fel de scrin de 1,25/0,70/0,75 m din lemn de salcâm, placat cu aur în interior şi în exterior. Conţinea: 1) un vas din aur plin cu mană (porţia unei persoane pentru o zi), evocarea providenţei lui Dumnezeu faţă de popor; 2) toiagul lui Aaron, mărturie miraculoasă a alegerii sale ca preot; 3) cele două table de piatră pe care era gravat decalogul. Unele tradiţii ebraice târzii vorbesc despre cartea Legii. Chivotul alianţei a fost considerat întotdeauna ca locul în care se păstrează documentele care dovedesc alianţa încheiată între Dumnezeu şi Israel.
    f Altarul ispăşirii sau tronul milostivirii era considerată placa de aur masiv care era deasupra chivotului. Heruvimii de pe chivot, cu aripile desfăcute, făceau umbră peste "altarul ispăşirii", care era stropit cu sângele victimelor de către marele preot pentru a obţine de la Dumnezeu iertarea păcatelor poporului. "Tronul milostivirii" era locul în care Dumnezeu se întâlnea cu poporul său şi-i transmitea poruncile.
    g Câteva manuscrise importante au: al bunurilor realizate.
    h Deşi nu este în original, este sugerat de prepoziţia dia.
    i Multe manuscrise au: noastră, iar câteva au: lor.
    j Cuvântul grec diatheke înseamnă, în greaca biblică, "alianţă" (v. 15.18-20), iar în greaca profană, "testament" (v. 16-17). Şi într-un caz, şi în altul era cerută folosirea sângelui (jertfă-sigiliu). Autorul se foloseşte de acest dublu sens pentru a arăta că Isus Cristos trebuia să moară pentru a încheia o nouă alianţă, iar cei care cred devin moştenitori ai bunurilor divine.
    k Multe manuscrise omit: şi al ţapilor.
    l Exprimarea greacă este eliptică, de aceea este necesară o reluare a ideii verbale din propoziţia anterioară: trebuie să fie purificate.
    copiere simplă
    copiere cu trimitere
    copiere cu formatare

    1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13


     
    © 2013 DeiVerbum.ro - un proiect dezvoltat de Catholica.ro în colaborare cu Ercis.ro şi EdituraSapientia.ro