Evanghelia după Sfântul Luca

Misiunea apostolilor
(Mt 10,1.5.8-14; Mc 6,7-13)

Capitolul 9

¹ Chemându-i pe cei doisprezece, le-a dat autoritate asupra tuturor diavolilor și puterea de a vindeca boli; ² apoi i-a trimis să predice împărăția lui Dumnezeu și să-i vindece pe cei bolnavi. ³ Și le-a spus: "Să nu luați nimic la drum: nici baston, nici desagă, nici pâine, nici bani ^a și nici să nu aveți câte două tunici ^{b 4} și în orice casă intrați, rămâneți acolo și de acolo să plecați. ⁵ Dacă unii nu vă primesc, ieșind din cetatea aceea, scuturați-vă praful de pe picioare ca mărturie împotriva lor". ⁶ Plecând, au străbătut fiecare sat, predicând evanghelia și săvârșind pretutindeni vindecări.

Irod nu știe ce să creadă despre Isus
(Mt 14,1-12; Mc 6,14-29)
    ⁷ Irod tetrarhul a auzit despre toate cele întâmplate și era nedumerit pentru că unii ziceau: "Ioan a înviat din morți", ⁸ alții: "S-a arătat Ilie"; iar alții: "A înviat unul dintre profeții cei vechi". ⁹ Atunci Irod a spus: "Pe Ioan eu l-am decapitat: cine este dar acesta despre care aud atâtea?" Și căuta să-l vadă.

Întoarcerea apostolilor și înmulțirea pâinilor
(Mt 14,13-21; Mc 6,30-44; In 6,1-13)
    ¹⁰ După ce s-au întors, apostolii i-au povestit tot ceea ce au făcut, iar el, luându-i cu sine, s-a retras într-o cetate numită Betsaida. ¹¹ Când au aflat mulțimile, au mers după el. El le-a primit și le-a vorbit despre împărăția lui Dumnezeu, vindecându-i pe bolnavi ^c.
     ¹² Începuse să se lase înserarea; atunci cei doisprezece s-au apropiat și i-au spus: "Dă drumul mulțimii pentru ca, mergând prin satele și ținuturile dimprejur, să-și găsească adăpost și de mâncare, pentru că suntem într-un ținut pustiu". ¹³ El însă le-a spus: "Dați-le voi să mănânce". Dar ei au răspuns: "Nu avem decât cinci pâini și doi pești. Doar dacă ne-am duce noi să cumpărăm de mâncare pentru tot poporul acesta!" ¹⁴ Erau cam cinci mii de bărbați. Atunci a zis discipolilor săi: "Puneți-i să se așeze în grupuri de câte cincizeci!" ¹⁵ Ei au făcut astfel și i-au așezat pe toți. ¹⁶ Atunci, luând cele cinci pâini și cei doi pești, a privit spre cer, le-a binecuvântat, le-a frânt și le-a dat discipolilor ca să le pună înaintea mulțimii. ¹⁷ Toți au mâncat și s-au săturat și au strâns din ceea ce a rămas douăsprezece coșuri cu bucăți.

Mărturisirea lui Petru
și prima anunțare a morții și învierii
(Mt 16,13-21; Mc 8,27-31)
    ¹⁸ Pe când se afla la o parte, în rugăciune, iar discipolii erau cu el, i-a întrebat: "Cine spun mulțimile că sunt eu?" ¹⁹ Ei i-au răspuns: "«Ioan Botezătorul», alții «Ilie», iar alții că «a înviat unul dintre profeții cei vechi»". ²⁰ El le-a spus: "Dar voi cine spuneți că sunt?" Atunci, răspunzând, Petru a zis: "Cristosul lui Dumnezeu!"
     ²¹ Dar el le-a interzis cu strictețe să spună aceasta cuiva, ²² zicând: "Fiul Omului trebuie să sufere multe, să fie respins de bătrâni, de arhierei și de cărturari, să fie ucis și a treia zi să învie".

Urmarea lui Cristos
(Mt 16,24-28; Mc 8,34-9,1)
    ²³ Apoi le spunea tuturor: "Dacă cineva vrea să vină după mine, să renunțe la sine, să-și ia crucea în fiecare zi și să mă urmeze. ²⁴ Căci cine vrea să-și salveze viața o va pierde, cine însă își va pierde viața pentru mine acela o va salva. ²⁵ Așadar, ce-i folosește omului dacă a câștigat lumea întreagă, dar se pierde sau se ruinează pe sine? ²⁶ Căci, dacă cineva se rușinează de mine și de cuvintele mele, și Fiul Omului se va rușina de el, când va veni în gloria sa și a Tatălui și a sfinților îngeri. ²⁷ Adevărat vă spun: sunt unii dintre cei de față care nu vor gusta moartea până când nu vor vedea împărăția lui Dumnezeu".

Schimbarea la față
(Mt 17,1-9; Mc 9,2-10)
    ²⁸ Cam la opt zile după aceste cuvinte, i-a luat cu sine pe Petru, pe Ioan și pe Iacob și s-a urcat pe munte ca să se roage. ²⁹ Și, în timp ce se ruga, înfățișarea feței lui s-a schimbat, iar îmbrăcămintea lui a devenit albă, strălucitoare. ³⁰ Și iată, doi bărbați vorbeau cu el: aceștia erau Moise și Ilie ³¹ care, apărând în măreție, vorbeau despre plecarea ^d lui care trebuia să se împlinească în Ierusalim. ³² Iar Petru și cei care erau cu el erau toropiți de somn; când s-au trezit, au văzut gloria lui și pe cei doi bărbați care stăteau de vorbă cu el. ³³ Când aceștia s-au îndepărtat de el, Petru i-a spus lui Isus: "Învățătorule, e bine că suntem aici; să facem trei colibe, una pentru tine, una pentru Moise și una pentru Ilie", neștiind, de fapt, ce zice. ³⁴ Pe când spunea acestea, a apărut un nor și i-a învăluit în umbră, iar ei s-au înspăimântat când au intrat în nor ^e. ³⁵ Atunci s-a auzit o voce din nor spunând: "Acesta este Fiul meu cel ales; ascultați de el!" ³⁶ Îndată ce a încetat vocea, Isus se afla singur. Iar ei au tăcut și nu au spus nimănui în zilele acelea ce au văzut.

Vindecarea unui tânăr posedat de diavol
(Mt 17,14-18; Mc 9,14-27)
    ³⁷ În ziua următoare, după ce a coborât de pe munte, i-a ieșit în cale o mulțime mare. ³⁸ Și iată, un bărbat din mulțime a strigat: "Învățătorule, te rog, privește la fiul meu, pentru că este singurul meu copil ³⁹ și iată, un duh îl ia în stăpânire și, pe neașteptate, strigă, îl scutură puternic de spumegă și, apoi, cu greu pleacă de la el, lăsându-l epuizat. ⁴⁰ I-am rugat pe discipolii tăi să-l alunge, dar n-au putut!" ⁴¹ Atunci Isus a răspuns: "O, generație necredincioasă și perversă, până când voi mai fi cu voi și vă voi suporta? Adu-l pe fiul tău aici!" ⁴² Când s-a apropiat acesta de el, diavolul l-a aruncat la pământ și l-a scuturat cumplit. Dar Isus a amenințat duhul necurat, l-a vindecat pe copil și l-a dat tatălui său. ⁴³ Toți erau uluiți de măreția lui Dumnezeu.

A doua anunțare a morții și învierii
(Mt 17,22-23; Mc 9,30-32)
    În timp ce toți se mirau pentru toate câte le făcea, el le-a spus discipolilor săi: ⁴⁴ "Ascultați cu atenție ^f cuvintele acestea: Fiul Omului va fi dat în mâinile oamenilor". ⁴⁵ Însă ei nu înțelegeau cuvântul acesta, căci era nelămurit pentru ei, ca să nu-l priceapă, și le era frică să-l întrebe despre cuvântul acesta.

Cine este cel mai mare?
(Mt 18,1-5; Mc 9,33-37)
    ⁴⁶ Le-a intrat însă în minte ^g întrebarea: cine dintre ei ar fi cel mai mare? ⁴⁷ Dar Isus, cunoscând gândul inimii lor, a luat un copil, l-a pus să stea lângă el ⁴⁸ și le-a spus: "Cine primește acest copil în numele meu pe mine mă primește. Și cine mă primește pe mine îl primește pe cel care m-a trimis; căci cel mai mic dintre voi toți, acela este mare".

Puterea numelui lui Isus
(Mc 9,38-40)
    ⁴⁹ Atunci, Ioan i-a spus: "Învățătorule, am văzut pe cineva care alunga diavoli în numele tău și l-am oprit pentru că nu te urmează împreună cu noi". ⁵⁰ Dar Isus i-a zis: "Nu-l opriți, căci cine nu este împotriva voastră, este cu voi".


IV. URCAREA SPRE IERUSALIM

Refuzul samaritenilor

    ⁵¹ Când s-au împlinit zilele înălțării sale, s-a îndreptat cu hotărâre ^h spre Ierusalim ⁵² și a trimis soli înaintea sa. Și, mergând, au intrat într-un sat al samaritenilor ca să pregătească pentru el. ⁵³ Însă nu l-au primit pentru că se îndrepta spre Ierusalim. ⁵⁴ Văzând aceasta, discipolii Iacob și Ioan i-au spus: "Doamne, vrei să cerem ca focul să coboare din cer și să-i nimicească?" ⁱ.
     ⁵⁵ Dar, întorcându-se, el i-a mustrat ^j. ⁵⁶ Și au mers într-un alt sat.

Exigențele urmării lui Isus
(Mt 8,18-22)
    ⁵⁷ În timp ce mergeau pe drum, cineva i-a spus: "Te voi urma oriunde te vei duce". ⁵⁸ Dar Isus i-a răspuns: "Vulpile au vizuini, păsările cerului au cuiburi, însă Fiul Omului nu are unde-și rezema capul".
     ⁵⁹ Altuia i-a spus: "Urmează-mă!" Acela a răspuns: "Doamne, lasă-mă să merg mai întâi să-l îngrop pe tatăl meu". ⁶⁰ Dar el i-a spus: "Lasă morții să-și îngroape morții lor, dar tu, mergi și vestește împărăția lui Dumnezeu!"
     ⁶¹ Un altul i-a zis: "Doamne, te voi urma, însă mai întâi lasă-mă să-mi iau rămas bun de la cei din casa mea". ⁶² Dar Isus i-a spus: "Nimeni care pune mâna pe plug și privește înapoi nu este vrednic de împărăția lui Dumnezeu".

 

Note de subsol

---

^a Lit.: argint; spre deosebire de Mc 6,8 care se referă la monede de aramă, Luca vorbeşte despre monedele romane emise în Tir: shekelul de argint (tetradrahma) şi 1/2 shekel (drahma) folosite în Palestina în timpul său.
^b Prima menţiune despre tunică este în Gen 3,21 când Domnul Dumnezeu a făcut pentru Adam şi Eva haine din piele. La popoarele antice tunica era o haină cu mâneci lungi (pentru femei) sau scurte (pentru bărbaţi), ajungând până la glezne. De obicei, era de culoare albă şi se îmbrăca direct pe piele.
^c Lit.: i-a vindecat pe cei care aveau nevoie de îngrijire.
^d Lit.: exodul. Isus trebuia să realizeze noul exod prin moartea, învierea şi înălţarea sa care se va întâmpla la Ierusalim, centrul istoriei mântuirii.
^e În Evanghelia după sfântul Luca nu este clar dacă au intrat în nor numai Isus, Moise şi Ilie sau şi apostolii prezenţi pe munte.
^f Lit.: puneţi-vă în urechi.
^g S-ar mai putea traduce: s-a iscat o ceartă între ei, dar v. 47 scoate în evidenţă că e vorba de o frământare interioară.
^h Lit.: şi-a întărit faţa. Expresia scoate în evidenţă faptul că Isus, pe deplin conştient de destinul său şi cu toată hotărârea, porneşte spre Ierusalim, voind să înfrunte toate evenimentele care vor urma.
ⁱ Cea mai mare parte dintre manuscrise adaugă la sfârşitul versetului: aşa cum a făcut Ilie?
^j O serie de manuscrise continuă: Voi nu ştiţi ai cărui duh sunteţi, pentru că Fiul Omului n-a venit ca să piardă sufletele oamenilor, ci ca să le mântuiască. Este de preferat forma scurtă întrucât o găsim în cele mai vechi manuscrise.