Apocalipsul Sfântului Apostol Ioan

Prolog

Capitolul 1

¹ Revelația ^a lui Isus Cristos, pe care Dumnezeu i-a dat-o ca să arate slujitorilor săi cele ce trebuie să aibă loc în curând. El a făcut-o cunoscută trimițând-o prin îngerul lui, slujitorului său Ioan, ² care a mărturisit că toate câte le-a văzut sunt cuvântul lui Dumnezeu și mărturia lui Isus Cristos. ³ Fericit cel care citește ^b și cei care ascultă cuvintele profeției și țin cele scrise într-însa, căci timpul este aproape ^c.

PARTEA I
SCRISORI CĂTRE CELE ȘAPTE BISERICI

Destinatarii

    ⁴ Ioan, către cele șapte Biserici care sunt în Asia: Har vouă și pace de la cel care este, care era și care vine; și de la cele șapte duhuri care sunt înaintea tronului său; ⁵ și de la Isus Cristos, martorul cel credincios, primul născut dintre cei morți și Domnul regilor pământului.
    Celui care ne iubește și ne-a eliberat ^d de păcatele noastre în sângele său ⁶ și ne-a făcut o împărăție, preoți pentru Dumnezeu și Tatăl său, lui să-i fie gloria și puterea în vecii vecilor ^e. Amin!
⁷    Iată că vine pe nori
    și orice ochi îl va vedea
    chiar și cei care l-au străpuns;
    și vor izbucni în plâns din cauza lui
    toate triburile pământului.
    Da. Amin!
     ⁸ "Eu sunt alfa și omega, spune Domnul Dumnezeu, cel care este, care era și care vine, Atotputernicul".

Viziunea inaugurală

    ⁹ Eu, Ioan, fratele vostru și părtaș cu voi la încercarea, la împărăția și la statornicia în Isus, mă aflam pe insula numită Patmos din cauza cuvântului lui Dumnezeu și a mărturisirii lui Isus. ¹⁰ În ziua Domnului ^f, am fost [răpit] în Duh și am auzit în urma mea un glas puternic, ca de trâmbiță, ¹¹ care spunea: "Ceea ce vezi, scrie într-o carte și trimite-o celor șapte Biserici: la Efes, Smirna, Pergam, Tiatira, Sardes, Filadelfia și Laodiceea".
     ¹² M-am întors să văd [al cui este] glasul care-mi vorbea și, întorcându-mă, am văzut șapte ^g candelabre de aur, ¹³ iar în mijlocul candelabrelor [pe cineva] ca un fiu al omului îmbrăcat cu un veșmânt lung și încins la piept cu un brâu de aur ^h. ¹⁴ Capul lui și părul alb era ca ⁱ lâna albă, ca zăpada, și ochii lui ca flacăra focului ^j, ¹⁵ picioarele lui asemenea bronzului ca într-un cuptor arzând ^k, iar glasul lui ca un vuiet de ape multe ^l. ¹⁶ El ținea în mâna lui dreaptă șapte stele, iar din gura lui ieșea o sabie ascuțită cu două tăișuri; fața lui era ca soarele când strălucește în toată puterea sa.
     ¹⁷ Când l-am văzut, am căzut la picioarele lui ca mort, dar el și-a pus [mâna] dreaptă peste mine, spunându-mi: "Nu te teme! Eu sunt cel dintâi și cel de pe urmă ¹⁸ și cel viu. Am fost mort și iată că sunt viu în vecii vecilor. Eu am cheile morții și ale locuinței morților. ¹⁹ Așadar, scrie cele pe care le-ai văzut, cele ce sunt și cele ce vor veni după acestea. ²⁰ Taina celor șapte stele pe care le-ai văzut în mâna mea dreaptă și a celor șapte candelabre este: cele șapte stele sunt îngerii celor șapte Biserici, iar cele șapte candelabre sunt cele șapte Biserici" ^m.

 

Note de subsol

---

^a Termenul grec apokalypsis înseamnă "revelare", "dezvăluire". La sfântul Paul are sensul de "arătare a lui Cristos" la sfârşitul lumii (Rom 2,5; 1Cor 1,7; Ef 3,3 etc.). În Apocalips, are sensul de revelare a unor lucruri tainice sau a tainelor divine, făcută oamenilor de către Dumnezeu fie direct, fie printr-un intermediar (înger, Fiul Omului etc.).
^b Lit.: lectorul - persoana specială, calificată pentru a proclama Sfintele Scripturi. De fapt, Apocalipsul apare ca o scriere trimisă unor comunităţi pentru a fi citită, ascultată şi interpretată în adunarea liturgică.
^c Primii creştini considerau venirea glorioasă a lui Isus ca fiind iminentă (Mt 24,32-33; 2Tes 2,2 etc.). Pentru autorul Apocalipsului, revelarea tainelor divine nu este atât o ameninţare teribilă pentru duşmanii împărăţiei lui Dumnezeu, cât un apel care trebuie să-i încurajeze pe cei credincioşi şi să-i provoace pe cei şovăitori.
^d Lit.: ne-a dezlegat. Unele manuscrise au: ne-a spălat.
^e În unele manuscrise se omite: vecilor.
^f În Apocalips, expresia "ziua Domnului" descrie prezenţa vie a lui Cristos înviat în comunitatea caracterizată de unitate, de conştiinţa propriei demnităţi şi responsabilităţi sociale, ca şi de capacitatea de a înfrunta suferinţele. Biserica se supune în această zi judecăţii purificatoare a lui Cristos înviat şi, primind lumina şi tăria spirituală, cercetează situaţia sa concretă în istorie pentru a putea colabora cu succes la lupta şi la victoria lui Cristos.
^g Numărul şapte reprezintă în ambientul biblic totalitatea, perfecţiunea. Autorul preia această semnificaţie şi o aplică unui anumit tip de totalitate, clarificată de context (7 Biserici, 7 candelabre, 7 stele, 7 trâmbiţe etc.).
^h Veşmântul lung simbolizează haina marelui preot (Ex 28,4; 29,5) şi se referă la demnitatea sacerdotală a lui Cristos. Brâul de aur simbolizează regalitatea (cf. 1Mac 10,89; 11,58).
ⁱ Termenul grec hôs este un adverb de comparaţie pe care autorul îl foloseşte deseori indicând că începe un limbaj simbolic. Comunitatea liturgică este astfel invitată să descifreze simbolul.
^j Albul simbolizează în Biblie transcendenţa lui Dumnezeu. Insistenţa, aici, asupra albului atribuit lui Cristos înseamnă că el, înviat şi izvor de înviere, este situat la nivelul lui Dumnezeu. Ochii lui ca flacăra focului exprimă relaţia de iubire arzătoare a lui Cristos faţă de Biserică, iubire care cere din partea creştinilor o iubire corespunzătoare. Comparaţia cu flacăra focului adaugă aici capacitatea de a pătrunde întreaga situaţie a Bisericilor şi de a purifica, prin ardere, tot ceea ce este nepotrivit.
^k Termenul arzând în limba greacă este un participiu; acordul este nesigur din cauza variaţiilor manuscriselor: s-ar putea acorda cu bronzul (topit), cu picioarele, sau cu cuptorul (varianta cea mai bună).
^l Această calificare a vocii lui Cristos înviat scoate în evidenţă dimensiunea glorioasă a Cuvântului care are acelaşi timbru şi aceeaşi putere ca aceea a lui Dumnezeu (Ez 1,24; 43,2).
^m Viziunea inaugurală ni-l prezintă pe Cristos înviat drept garantul ("ţine în mână") dimensiunii transcendentale a Bisericii ("mâna dreaptă"), căreia îi adresează cuvântul său eficace ("sabie cu două tăişuri"). Biserica se simte interpelată, judecată, dar nu condamnată, ci stimulată să înainteze pe calea convertirii, aţintindu-şi atenţia spre persoana lui Cristos înviat, care îi apare într-o lumină ce are fascinaţia stimulatoare a soarelui.