Apocalipsul Sfântului Apostol Ioan

Mielul desface sigiliile

Capitolul 6

¹ Și am văzut când Mielul a desfăcut primul dintre cele șapte sigilii și am auzit-o pe una dintre cele șapte ființe spunând cu o voce ca de tunet: "Vino!" ² Și am văzut și, iată un cal alb ^a, iar cel care ședea pe el avea un arc. I s-a dat o coroană și a pornit învingător ca să învingă.
     ³ Când a desfăcut cel de-al doilea sigiliu, am auzit-o pe cea de-a doua ființă spunând: "Vino!" ⁴ Atunci a ieșit un alt cal, [roșu] ca focul ^b, iar celui care ședea pe el i s-a dat [puterea] să ia pacea de pe pământ, așa încât [oamenii] să se înjunghie unii pe alții și i s-a dat o sabie mare.
     ⁵ Când s-a desfăcut cel de-al treilea sigiliu, am auzit-o pe cea de-a treia ființă spunând: "Vino!" Și am văzut și iată ^c un cal negru ^d, iar cel care ședea pe el avea în mâna lui o balanță ^e. ⁶ În mijlocul celor patru ființe am auzit un glas are zicea: "O măsură ^f de grâu pentru un dinar, trei măsuri de orz pentru un dinar, dar de untdelemn și de vin să nu te atingi".
     ⁷ Când a desfăcut cel de-al patrulea sigiliu, am auzit glasul celei de-a patra ființe spunând: "Vino!" ⁸ Și am văzut ^g, și iată, un cal verde ^h. Iar cel care ședea deasupra lui se numea "Moarte" și infernul ⁱ venea pe urmele lui. Li s-a dat putere peste o pătrime din pământ ^j ca să ucidă cu sabia, cu foametea și cu moartea și prin fiarele pământului.
     ⁹ Când a desfăcut cel de-al cincilea sigiliu, am văzut sub altar ^k sufletele celor care au fost înjunghiați pentru cuvântul lui Dumnezeu și pentru mărturia pe care o dăduseră, ¹⁰ și au strigat cu glas puternic: "Până când, Stăpâne, tu care ești sfânt și vrednic de crezare, nu vei face dreptate și nu vei răzbuna sângele nostru asupra locuitorilor pământului?" ¹¹ Și i s-a dat fiecăruia dintre ei o haină albă ^l și li s-a spus să se odihnească încă pentru puțin timp până când se va completa numărul celor care sunt slujitori împreună cu ei și al fraților lor care vor fi uciși ca și ei.
     ¹² Când a desfăcut cel de-al șaselea sigiliu, am văzut: s-a făcut un mare cutremur ^m și soarele s-a făcut negru ca un sac din păr ⁿ, iar luna ^o întreagă a devenit ca sângele. ¹³ Stelele ^p cerului au căzut pe pământ așa cum un smochin își aruncă smochinele verzi când este scuturat de un vânt puternic. ¹⁴ Cerul a fost îndepărtat așa cum se strânge sulul cărții ^q și a fost mișcat de la locul lui orice munte ^r și insulă. ¹⁵ Regii pământului, cei mari și comandanții oștirilor, cei bogați și cei puternici, orice sclav și orice om liber, s-au ascuns în peșteri și printre stâncile munților, ¹⁶ spunând munților și stâncilor: "Cădeți peste noi și ascundeți-ne de fața celui care șade pe tron și de mânia Mielului ¹⁷ pentru că a venit ziua cea mare a mâniei lor ^s și cine poate rămâne în picioare?"

 

Note de subsol

---

^a Nu există o unanimitate în interpretarea primului călăreţ. Exegeţii mai vechi văd în calul alb şi în arc elemente care ar indica armata persană. Primul călăreţ ar fi, în cazul acesta, o emblemă a războiului dezlănţuit din orgoliu, din dorinţa de succes şi dominare, înscriindu-se într-o serie de patru călăreţi distrugători. Printre exegeţii contemporani îşi face loc ideea că primul cavaler ar fi Cristos, care, cu forţa mesianică simbolizată de calul alb şi cu cuvântul său (arcul), este încoronat ca învingător al forţelor negative.
^b Al doilea călăreţ, prin simbolismul cromatic şi teriomorf, este descris ca un provocator de lupte civile, fratricide, revoluţionare, care duc la devastare (focul), măcel (roşul), decimarea populaţiei civile neînarmate (înjunghiere), dictatură bazată pe crimă şi teroare (sabie). El îi reprezintă pe cei care dezlănţuie războiul civil, fratricid, în numele unei ideologii în contrast cu evanghelia.
^c În loc de: şi iată unele manuscrise au: şi a ieşit.
^d În textele Apocalipsului, calul apare întotdeauna ca o forţă, care, în dependenţă de transcendenţa divină, invadează zona oamenilor, specificându-se ulterior caracterul cristologic sau demoniac. Culoarea neagră anticipă negativitatea care se va realiza în cadrul nedreptăţii sociale înfăptuite de călăreţ.
^e Termenul grec zygos se referă direct la axa balanţei care indică proporţia dintre marfă şi greutate. Folosit în sens figurat, devine simbolul dreptăţii sau al nedreptăţii, în funcţie de modul cum e utilizat. Călăreţul dispune în mod arbitrar de folosirea balanţei (o are în mâna sa). Stabilirea preţului pentru grâu şi orz se face în mod disproporţionat (o măsură de grâu este strictul necesar pentru hrana unei persoane pe o zi; dinarul este răsplata pentru munca de o zi) obligându-i pe cei săraci la eforturi inumane pentru supravieţuire. Faptul că uleiul şi vinul, considerate bunuri de lux, au un preţ invariabil, îi favorizează pe cei bogaţi, adâncind diferenţa socială. Întrucât cel care dispune de balanţă e călăreţul, nedreptatea socială e opera umană, dar sub controlul transcendenţei divine (glasul care anunţă preţul vine din mijloc).
^f Termenul grec choinix indică o unitate de măsură pentru cantitatea de 1,1 kg. În sec. I d.C., după mărturii istorice, preţul mediu al cerealelor era: un dinar = 12 măsuri de grâu; un dinar = 35 de măsuri de orz. Cei săraci consumau, în general, pâine din orz.
^g În loc de: şi am văzut unele manuscrise au: şi am ieşit.
^h Bazându-se pe numele călăreţului ("Moartea") mulţi traduc adjectivul chloros cu: galben-vânăt. Dar autorul Apocalipsului prezintă aceste elemente în mod succesiv, şi nu suprapus. Termenul mai apare cu sensul clar de verde (8,7; 9,4) atribuit ierbii şi vegetaţiei, care, oricât ar fi de luxuriantă, durează puţin (Is 40,6-8). Culoarea verde a calului ar indica exuberanţa vieţii pământeşti pe care autorul nu o dispreţuieşte, dar care nu durează.
ⁱ În mitologia greacă, Hades este unul dintre fiii lui Cronos, stăpânul infernului (locuinţa morţilor). Ţinând cont de faptul că autorul Apocalipsului are o aversiune evidentă faţă de elementele mitologice păgâne, este posibil să fi folosit termenul în sens literal (invizibil). Tocmai aspectul de "invizibil" al celor dispăruţi de pe scena istoriei dă morţii caracterul dramatic.
^j Puterea dată morţii de a-i elimina pe oameni de pe faţa pământului nu este totală, ea nu scapă planului lui Dumnezeu asupra istoriei. Expresia o pătrime din pământ indică o totalitate fragmentară şi nu se aplică în sens geografic sau fizic: nu toţi mor deodată, ci doar un număr limitat de oameni.
^k Martirii, cei înjunghiaţi, îngropaţi sub altar, nu sunt nişte cadavre inerte, ci au o vitalitate (suflete) aflată la nivelul transcendenţei divine. Dacă altarul în sine exprimă o oarecare presiune făcută asupra lui Dumnezeu, în special în cadrul oferirii sacrificiilor, martirii, prin faptul că se află "sub altar", ca şi cum l-ar susţine, fac această presiune nu atât printr-un act sacrifical, (ar trebui să fie "pe altar"), cât mai ales prin forţa rugăciunii lor (strigă cu glas puternic).
^l În Apocalips, ca şi în alte cărţi ale Bibliei, haina nu este stofa materială, ci o calificare a persoanei vizibilă pentru ceilalţi. Combinaţia dintre simbolul antropologic (haina) cu cel cromatic (alb) exprimă un nivel transcendent, "supranatural", ca o participare la învierea lui Cristos.
^m În VT, cutremurul este o intervenţie activă şi tulburătoare a lui Dumnezeu. Autorul Apocalipsului adaugă o nouă semnificaţie: constatând că omul, sub influenţa diavolului, are tendinţa de a-şi construi un cadru de viaţă închis transcendenţei (capitolele 13 şi 18), considerat sigur şi etern, el înţelege că o astfel de lume este sortită prăbuşirii şi dispariţiei. Prezenţa lui Dumnezeu în istorie face ca orice sistem, care vrea să se izoleze de el, să devină efemer. Cutremurul în Apocalips exprimă, aşadar, prăbuşirea sistemului de viaţă pământesc închis transcendenţei.
ⁿ Valoarea simbolică a soarelui a fost întotdeauna aceea de izvor de viaţă prin lumină şi căldură. Dar soarele este în mâna lui Dumnezeu, şi nu a oamenilor. Construind un cadru social de viaţă rupt de Dumnezeu, oamenii ajung la un sistem rupt de viaţă ce se desfăşoară sub semnul doliului (haina de sac din părul negru de la coama calului).
^o Luna a fost din cele mai vechi timpuri o măsură a timpului (calendarele lunare). Reuşind să măsoare timpul, omul se crede stăpânul lui. Dar timpul va dispare o dată cu venirea escatologică a lui Cristos, când transcendenţa divină va fi aplicată direct oamenilor. Alterarea lunii duce la imposibilitatea de control asupra timpului, iar luna-sânge, în loc să favorizeze viaţa, devine purtătoare de moarte.
^p Stelele, prin poziţia lor pe firmamentul cerului, sunt considerate ca aparţinând zonei divinităţii, a transcendenţei. Căderea lor şi intrarea violentă în zona terestră înseamnă o degradare a transcendenţei lor. Rămânerea lor în zona terestră ca nişte corpuri străine şi exercitarea unei influenţe de dezordine devine un simbol al acţiunii forţelor diabolice.
^q În cosmologia ebraică, bolta cerească este considerată solidă şi transparentă, despărţind zona divină de cea umană. Prin înfăşurarea firmamentului se ajunge la un contact direct cu Dumnezeu; oamenii vor putea să vadă faţa lui (v. 6).
^r Muntele este simbolul forţei şi siguranţei pământeşti, loc de refugiu. În faţa lui Dumnezeu care intervine direct asupra zonei oamenilor, orice organizare, proiect de forţă, de siguranţă (insula - ultimul refugiu înainte de abis) al omului îşi pierde tăria şi devin un element mobil, ce nu mai poate funcţiona ca bază sau fundament.
^s Unele manuscrise au: lui.