Apocalipsul Sfântului Apostol Ioan

3. CELE TREI SEMNE

Femeia și dragonul

Capitolul 12

¹ Și s-a arătat în cer un semn mare: o Femeie îmbrăcată în soare; ^a ea avea luna sub picioarele ei, iar pe cap o coroană de douăsprezece stele. ² Ea era însărcinată; striga în chinurile nașterii ^b, frământându-se să nască.
     ³ Apoi a apărut un alt semn pe cer: iată, un dragon ^c ca de foc, mare, având șapte capete și zece coarne, iar pe capete șapte cununi împărătești. ⁴ Coada lui târa a treia parte din stelele cerului și le-a aruncat pe pământ. Dragonul stătea înaintea Femeii care trebuia să nască pentru a înghiți copilul când va fi născut. ⁵ Ea a născut un copil ^d de parte bărbătească ce va păstori toate națiunile cu un toiag de fier; copilul ei a fost răpit la Dumnezeu și la tronul său, ⁶ iar Femeia a fugit în pustiu ^e, acolo unde i-a fost pregătit un loc de Dumnezeu ca să fie hrănită acolo timp de o mie două sute șaizeci de zile.
     ⁷ Și s-a făcut un război în cer: Mihael ^f și îngerii lui s-au luptat cu dragonul; și dragonul a luptat împreună cu îngerii lui, ⁸ dar n-a avut putere și nu s-a mai găsit locul lor în cer. ⁹ Atunci a fost aruncat dragonul cel mare, șarpele cel de la început, care se cheamă diavolul și Satana, cel care înșală toată omenirea, a fost aruncat pe pământ și împreună cu el au fost aruncați și îngerii lui. ¹⁰ Și s-a auzit un glas puternic în cer spunând:
    "Acum a venit mântuirea și puterea,
    împărăția Dumnezeului nostru
    și puterea Unsului său
    pentru că a fost aruncat afară
    acuzatorul fraților noștri,
    cel care îi acuza înaintea Dumnezeului nostru
    ziua și noaptea,
¹¹    dar ei l-au învins prin sângele Mielului
    și prin cuvântul mărturiei lor
    și nu și-au iubit viața până la moarte.
¹²    De aceea bucurați-vă, ceruri,
    și cei care locuiți în ele!
    Vai pământului și mării
    pentru că diavolul a coborât la voi
    cuprins de mânie mare
    pentru că știe că mai are puțin timp".
     ¹³ Când a văzut dragonul că a fost aruncat pe pământ, a început s-o persecute pe Femeia care născuse copilul ^g de parte bărbătească. ¹⁴ Dar i s-au dat Femeii cele două aripi ale vulturului celui mare ^h ca să zboare în pustiu spre locul ei, unde este hrănită pentru un timp, pentru timpuri și pentru jumătate de timp ⁱ, departe de fața șarpelui. ¹⁵ Atunci șarpele a aruncat din gura lui după Femeie apă ca un fluviu, ca s-o ia fluviul ^j. ¹⁶ Dar pământul i-a venit în ajutor Femeii și pământul și-a deschis gura și a înghițit fluviul pe care îl aruncase dragonul din gura lui. ¹⁷ Dragonul s-a înfuriat pe Femeie și a plecat să facă război cu urmașii descendenței ei, aceia care țin poruncile lui Dumnezeu și au mărturia lui Isus, ¹⁸ și [dragonul] a stat ^k pe nisipul mării.

 

Note de subsol

---

^a Termenul femeie, în perspectiva VT, evocă, pentru grupul de credincioşi care trebuie să interpreteze semnul, imaginea poporului lui Dumnezeu. Autorul amplifică acest nivel simbolic: poporul ales este într-un raport de iubire cu Dumnezeu, umplut de darurile sale (îmbrăcat în soare), capabil astfel să încheie alianţa şi s-o menţină cu fidelitate. Dominând pe deplin vicisitudinile timpului (luna sub picioare) poporul lui Dumnezeu participă deja la mântuire, este sigur de victoria finală (coroana de stele), întrucât este deja o Biserică, în care se contopesc drepţii VT cu sfinţii NT (douăsprezece triburi şi doisprezece apostoli: nu se mai adună).
^b Comunitatea creştină care citeşte, ascultă evocarea semnului, se recunoaşte în acest nou popor al lui Dumnezeu: Femeia aşteptându-se la un moment critic care va fi apoi rezolvat. Prin expresia chinurile naşterii, după o tradiţie profetică îndelungată (Is 26,17; 66,8; Ier 22,23; 30,6; Os 13,13; Mih 4,9), este exprimată tensiunea maximă care va precede realizarea timpului mesianic. Astfel, comunitatea eclezială se simte împlinită şi stimulată: trebuie să determine în orizontul propriu modalităţile trăirii escatologice, care nu se realizează în mod automatic, ci trebuie exprimate în încercările de fiecare zi.
^c Ţinând cont de simbolismul teriomorf folosit de autor în Apocalips, dragonul, (în greceşte drakon) este situat la un nivel inferior transcendenţei divine, dar superior nivelului natural uman. El are o vitalitate (capete) totală pe care o manifestă cu aroganţă în structurile de putere umană (şapte cununi împărăteşti) fiind expresia maximă a răului, dar acest rău este limitat (zece coarne; cornul reprezentând puterea, iar numărul zece, o limitare a unei mărimi care pentru nivelul pământesc apare enorm). Ultima imagine (v. 4) prezintă, în acelaşi timp, forţa care depăşeşte orice închipuire şi negativitatea acţiunii lui: târăşte o treime din stele şi le aruncă pe pământ (le mută cu violenţă de la starea lor naturală, "de pe cer", într-un mediu profan şi străin, "pământul"). Dragonul vrea să creeze o nouă ordine care este împotriva celei create de Dumnezeu, are deci tendinţa să se autodivinizeze şi să profaneze.
^d După ce a decodificat simbolul dragonului, comunitatea eclezială încearcă un sentiment de spaimă, de micime în faţa forţelor ostile contemporane. Naşterea copilului (identificarea cu Cristos este clară: va păstori naţiunile cu un toiag de fier) prezintă o intervenţie directă a lui Dumnezeu în istoria oamenilor. Chiar dacă el apare fragil, slab, inferior forţelor ostile, nu va fi strivit de ele, căci este răpit şi situat la nivelul transcendent al lui Dumnezeu (tronul lui Dumnezeu), de unde continuă să acţioneze în istoria Bisericii până la victoria finală (20,8). Comunitatea eclezială înţelege astfel că trebuie să se angajeze în rezolvarea oricărui bine posibil, exprimându-l pe Cristos, în ciuda forţelor care i se opun în momentul istoric în care trăieşte.
^e Pustiul este prezentat de autorul Apocalipsului ca locul favorabil pentru Femeie - poporul lui Dumnezeu - un loc pe care Dumnezeu însuşi l-a pregătit, şi înseamnă refugiu, protecţie, purificare, încercare, iubire, în momentele grele şi de suferinţă. Astfel, grupul eclezial, care ascultă şi înţelege, are garanţia protecţiei lui Dumnezeu împotriva forţelor ostile, chiar dacă par superioare, şi este sigură de supravieţuire în pustiu (va fi hrănită).
^f Figura lui Mihael e preluată din Dan 10,13.21; 12,1, unde apare ca "înger păzitor" al lui Israel în lupta împotriva îngerilor popoarelor păgâne. Autorul Apocalipsului transpune la nivelul transcendenţei lupta dintre bine şi rău de pe pământ.
^g Semnul Femeii din cap. 12 nu poate fi interpretat în mod direct ca simbol marian. Femeia reprezintă aici poporul lui Dumnezeu (în sens strict, comunitatea eclezială care ascultă şi interpretează simbolul). Totuşi, grupul de credincioşi nu poate să nu observe aluzia la maternitatea mesianică a Mariei, văzută în raportul ei inefabil cu Dumnezeu.
^h Pentru a scăpa de urmărirea forţelor ostile, comunitatea eclezială (Femeia) primeşte (i se dă) o forţă eliberatoare (Ex 19,4; Dt 32,11; Is 40,31 etc.) proprie lui Dumnezeu (două aripi de vultur).
ⁱ Expresia este preluată din Dan 4,13 şi are sensul de 3,5 ani: cf. n. Ap 11,2.
^j Şarpele, încercând să se situeze la egalitate cu Dumnezeu, vrea să realizeze o nouă creaţie schimbând natura pustiului, locul propriu al Femeii. De fapt, apa nu trebuie să o înece, ci s-o poarte în altă parte. Viclenia ispititorului cu privire la Femeie - popor al lui Dumnezeu - constă în determinarea ei de a părăsi pustiul (situaţia de încercare, de criză, dar şi locul unde primeşte "hrana") pentru o situaţie diferită, aceea de tip consumistic (Babilonia - cap. 18).
^k Multe manuscrise au: au stat.