Apocalipsul Sfântului Apostol Ioan

Mărturia celor doi profeți

Capitolul 11

¹ După aceea, mi s-a dat o trestie ca un toiag și mi s-a spus: "Ridică-te și măsoară templul lui Dumnezeu, altarul și pe cei care se închină în el. ² Curtea din afara templului las-o deoparte și n-o măsura pentru că a fost dată păgânilor: ei vor călca în picioare cetatea cea sfântă timp de patruzeci și două de luni ^a, ³ iar eu voi da [putere] celor doi martiri ^b ai mei și vor profetiza, îmbrăcați în sac, timp de o mie două sute șaizeci de zile". ⁴ Aceștia sunt cei doi măslini și cele două făclii care stau înaintea stăpânului pământului. ⁵ Dacă cineva ar vrea să-i vatăme, foc va ieși din gura lor ca să-i mistuie pe dușmanii lor. Într-adevăr, dacă cineva s-ar încumeta să-i vatăme, astfel trebuie să fie ucis. ⁶ Ei au putere să închidă cerul ca să nu cadă ploaie în zilele profeției lor și mai au putere asupra apelor, să le schimbe în sânge și să lovească pământul cu orice fel de plăgi ori de câte ori ar vrea. ⁷ Dar când vor termina mărturia lor, Fiara care se ridică din abis va face război cu ei, îi va învinge și-i va ucide. ⁸ Cadavrele lor vor fi în piețele cetății celei mari ^c care se numește în sens spiritual Sodoma și Egipt, unde a fost răstignit și Domnul lor ⁹ și, timp de trei zile și jumătate, [oameni] din toate popoarele, triburile, limbile și națiunile vor privi cadavrele lor și nu vor permite ca să fie înmormântate cadavrele lor. ¹⁰ Iar locuitorii pământului se vor bucura de [moartea] lor, se vor veseli și își vor trimite daruri unii altora pentru că acești doi profeți i-au chinuit pe locuitorii pământului.
     ¹¹ Dar după trei zile și jumătate a intrat în ei duhul vieții de la Dumnezeu și s-au ridicat pe picioarele lor și o mare groază i-a cuprins pe cei care îi priveau. ¹² Atunci au auzit un glas puternic din ceruri care le spunea: "Urcați-vă aici!" Iar ei s-au urcat la cer într-un nor în timp ce dușmanii lor îi priveau. ¹³ În ceasul acela, a venit un mare cutremur și a zecea parte a cetății a căzut și au pierit în timpul cutremurului șapte mii de oameni. Iar cei care au rămas, cuprinși de groază, îl preamăreau pe Dumnezeul din ceruri.
     ¹⁴ Al doilea "vai" a trecut, iată al treilea "vai" vine curând.

Cea de-a șaptea trâmbiță

    ¹⁵ Și cel de-al șaptelea înger a sunat din trâmbiță. Atunci au răsunat glasuri puternice în cer, spunând:
    "Împărăția lumii aparține acum Domnului nostru
    și Unsului său.
    Iar el va domni în vecii vecilor".
¹⁶ Și cei douăzeci și patru de bătrâni, care stăteau înaintea lui Dumnezeu pe tronurile lor, au căzut cu fața la pământ și l-au adorat pe Dumnezeu, ¹⁷ spunând:
    "Îți mulțumim, Doamne, Dumnezeule atotputernic,
    care ești și care erai
    căci ai pus mâna pe puterea ta cea mare
    și ai început să domnești.
¹⁸    Națiunile se mâniaseră,
    dar a venit mânia ta
    și timpul celor morți ca să fie judecați
    și să dai răsplată slujitorilor tăi, profeților,
    și sfinților și celor care se tem de numele tău,
    celor mici și celor mari
    și să-i distrugi pe cei care distrug pământul".
¹⁹ Atunci s-a deschis templul lui Dumnezeu care este în cer și a fost văzut chivotul alianței lui în templul său. Apoi au urmat fulgere, glasuri, tunete, cutremur și grindină mare.

 

Note de subsol

---

^a În simbologia aritmetică a Apocalipsului, jumătatea lui şapte (3,5) indică proporţionalitatea. Exprimată în luni (42 de luni = 3,5 ani) accentuează durata în sens distributiv: greutatea situaţiei va părea lungă. Exprimată în zile (1260 de zile = 42 de luni = 3,5 ani; ca şi 3,5 zile) indică asistenţa zilnică din partea lui Dumnezeu în timpul perioadei de persecuţie din partea forţelor ostile.
^b Cei doi martiri nu sunt personaje istorice identificabile (chiar dacă s-a încercat a se vedea în ei: Ilie - Enoh; Iosue - Zorobabel; Ilie - Moise; Petru - Paul), ci constituie o schemă aplicabilă unor persoane concrete în perioade de persecuţie, figuri de sfinţi pe care poporul lui Dumnezeu i-a avut încă din VT şi va continua să-i aibă până la sfârşitul timpurilor.
^c Cetatea cea mare este o cetate metaforică, o expresie geografică simbolică a concentrării forţelor corupte şi ostile lui Dumnezeu. Această schemă simbolică generalizată de negativitate poate fi aplicată, sub inspiraţia Duhului, unor situaţii istorice diferite: Roma, Sodoma, oraşul corupt prin excelenţă, Egiptul, naţiunea păgână ostilă poporului lui Dumnezeu. Acelaşi tip de negativitate este prezent şi în Ierusalim, oraşul în care a fost răstignit Domnul.