DeiVerbum.ro

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22

Apocalipsul Sfântului Apostol Ioan

traducerea catolică
Editura Sapientia din Iaşi

    Capitolul 4

    1. După aceste lucruri am privit și iată o ușă deschisă în cer și glasul cel dintâi, pe care îl auzisem ca pe o trâmbiță când vorbea cu mine, mi-a zis: "Urcă aici și-ți voi arăta cele ce trebuie să fie după acestea".
    2. Deodată, am fost [răpit] în Duh și iată, un tron era în cer, iar pe tron ședea cineva.
    3. Iar cel care ședea era asemănător la vedere cu piatra de jasp și de sardiu, iar curcubeul care înconjura tronul era asemănător la vedere cu smaraldul.
    4. În jurul tronului se aflau alte douăzeci și patru de tronuri, iar pe tronuri ședeau douăzeci și patru de bătrâni, îmbrăcați în haine albe și având pe cap coroane din aur.
    5. Iar din tron ieșeau fulgere, glasuri și tunete; șapte făclii de foc ardeau în fața tronului: acestea sunt cele șapte duhuri ale lui Dumnezeu.
    6. În fața tronului era ca o mare de sticlă asemenea cristalului. În mijloc, în jurul tronului, erau patru ființe pline cu ochi în față și în spate.
    7. Ființa cea dintâi era asemenea unui leu; a doua ființă, asemenea unui vițel; a treia ființă avea o față ca de om, iar a patra ființă era asemenea unui vultur care zboară.
    8. Cele patru ființe, având fiecare câte șase aripi, erau pline de ochi de jur împrejur și pe dinăuntru. Zi și noapte spuneau fără încetare: "Sfânt, sfânt, sfânt, Domnul, Dumnezeul cel atotputernic, cel care era, care este și care vine!"
    9. Iar când ființele aduceau mărire, cinste și mulțumire celui care șade pe tron și care este viu în vecii vecilor,
    10. cei douăzeci și patru de bătrâni cădeau înaintea celui care șade pe tron și se prosternau înaintea celui care este viu în vecii vecilor și își aruncau coroanele înaintea tronului spunând:
    11. "Vrednic ești tu, Domnul și Dumnezeul nostru, să primești gloria, cinstea și puterea, căci tu ai creat toate și prin voința ta au luat ființă și au fost create".

    PARTEA a II-a
    VIITORUL ESCATOLOGIC

    1. CELE ȘAPTE SIGILII

    Viziunea despre cultul ceresc

    Capitolul 4

    1 După aceste lucruri am privit și iată o ușă deschisă în cer și glasul cel dintâi, pe care îl auzisem ca pe o trâmbiță când vorbea cu mine, mi-a zis: "Urcă aici și-ți voi arăta cele ce trebuie să fie după acestea". 2 Deodată, am fost [răpit] în Duh și iată, un tron era în cer, iar pe tron ședea cineva. 3 Iar cel care ședea era asemănător la vedere cu piatra de jasp și de sardiu, iar curcubeul care înconjura tronul era asemănător la vedere cu smaraldul a. 4 În jurul tronului se aflau alte douăzeci și patru b de tronuri, iar pe tronuri ședeau douăzeci și patru de bătrâni c, îmbrăcați în haine albe și având pe cap coroane din aur. 5 Iar din tron ieșeau fulgere, glasuri și tunete; șapte făclii de foc ardeau în fața tronului: acestea sunt cele șapte duhuri ale lui Dumnezeu. 6 În fața tronului era ca o mare de sticlă asemenea cristalului. În mijloc d, în jurul tronului, erau patru ființe e pline cu ochi în față și în spate. 7 Ființa cea dintâi era asemenea unui leu; a doua ființă, asemenea unui vițel; a treia ființă avea o față ca de om, iar a patra ființă era asemenea unui vultur care zboară. 8 Cele patru ființe, având fiecare câte șase aripi, erau pline de ochi de jur împrejur și pe dinăuntru. Zi și noapte spuneau fără încetare:
        "Sfânt, sfânt, sfânt,
        Domnul, Dumnezeul cel atotputernic,
        cel care era, care este și care vine!"
    9 Iar când ființele aduceau mărire, cinste și mulțumire celui care șade pe tron și care este viu în vecii vecilor, 10 cei douăzeci și patru de bătrâni cădeau înaintea celui care șade pe tron și se prosternau înaintea celui care este viu în vecii vecilor și își aruncau coroanele înaintea tronului spunând:
    11    "Vrednic ești tu, Domnul și Dumnezeul nostru,
        să primești gloria, cinstea și puterea,
        căci tu ai creat toate
        și prin voința ta au luat ființă și au fost create".

     

    Note de subsol

    a Identificarea acestor pietre preţioase şi descrierea proprietăţilor lor nu este necesară, deoarece autorul le foloseşte aici numai pentru a descrie experienţa supranaturală şi intuitivă a lui Dumnezeu. Frumuseţea strălucirii şi varietatea nuanţelor coloristice a pietrelor preţioase în razele soarelui sugerează că experienţa lui Dumnezeu este de o frumuseţe şi de o fericire inexprimabile.
    b Nu găsim în Apocalips un simbolism special pentru acest număr. Totuşi se face referinţă de mai multe ori în cap. 21 la cele 12 triburi ale lui Israel ca şi la cei 12 apostoli ai Mielului situaţi şi unii şi alţii în noul Ierusalim. Avem astfel numărul 24 ca o descriere unitară a poporului lui Dumnezeu în cele două mari faze ale istoriei mântuirii: VT şi NT.
    c Termenul bătrân, începând din Exod (18,21) şi mai ales în NT, se referă la unele persoane care au un rol în comunitate în favoarea altora. Aici se referă la persoane care au obţinut deja victoria pe pământ (coroana) şi participă deja la învierea lui Cristos (haine albe), cu un rol activ, real, chiar dacă subordonat lui Dumnezeu şi lui Cristos (tronuri), mijlocind în liturgie între Biserică şi Dumnezeu. Ar putea fi sfinţi sau îngeri.
    d Lit.: în mijlocul tronului.
    e În perioada patristică, cele patru fiinţe au fost identificate cu cei patru evanghelişti: cea cu faţă de om, cu Matei; cea cu înfăţişare de leu, cu Marcu; cea cu înfăţişare de viţel, cu Luca şi cea cu înfăţişare de vultur, cu Ioan. Această interpretare a influenţat mult arta creştină. Pentru interpretarea corectă a acestor fiinţe trebuie să ţinem cont de următoarele elemente ce apar în context: 1) ele sunt situate la nivelul lui Dumnezeu (tron); 2) sunt îndreptate în mod activ spre Dumnezeu (aripi şi ochi); 3) toate patru sunt raportate la lumea umană (trăsăturile care le caracterizează şi numărul 4 care reprezintă punctele cardinale sau cele 4 vânturi, adică totalitatea lumii pământeşti). Aceste fiinţe nu sunt nici îngeri, nici alte personaje determinabile, ci reprezintă în mod schematic dinamismul care porneşte de la nivelul lui Dumnezeu şi se îndreptă spre istoria umană şi apoi, pornind de la istoria umană, ajunge din nou la nivelul lui Dumnezeu. Rolul lor încetează în noul Ierusalim, ultima lor intervenţie, ca şi a bătrânilor (19,4), constă în proclamarea: "Amin. Aleluia!"
    copiere simplă
    copiere cu trimitere
    copiere cu formatare

    1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22


     
    © 2013 DeiVerbum.ro - un proiect dezvoltat de Catholica.ro în colaborare cu Ercis.ro şi EdituraSapientia.ro